cred ca e prea mult spus imbatranesc. poate ar fi mai cinstit sa spun se schimba lucrurile. se schimba oamenii, se schimba urarile, ai impresia ca esti la fel pentru ca esti atat de subiectiv. dar cand dai peste oameni vechi, e greu sa pacalesti amintirile, povestile si felul in care zambesti intreband daca ai dat bacu acum cateva zile. te incurci in varstele oamenilor, exclamand uimit la propria ta intrebare/afirmatie: atat are? n-are cum!..cati ani au trecut?
nu e primul an in care am fost
trista de ziua mea, dar e primul in care am fost obosita. m-a prins 12 si 3.33
la nunta unui om drag, clipind des si marunt sa imi intre in cap ca omu asta
chiar se insoara. omu asta era acum putin timp un copil pe o ulita si acum se
insoara. dar eu ce eram acum putin timp si ce sunt acum?
ma impleticesc intr-o varsta care
face 10, cu planuri de oameni mari si greseli de oameni mici. vad lectii in
toate ale vietii si as vrea sa le invat in fiecare seara cand pun capul pe
perna. vreau sa lepad toate micile vaicareli, frica de ieri si sperantele
degeaba, sa uit ce nu imi foloseste si sa invat rabdarea. ma uit la listele de
cadouri, idei, cumparaturi si stiu ca ar fi bine sa o iau de la capat. incerc sa
dau o sansa noua viselor vechi, care aveau mai mult sens decat oricate calcule.
astept o joi sa vad oamenii. ca in
filme pe repede inainte, ii revad in fiecare an, pe alte locuri, cu alte culori
ale fetei si parului, schimbandu-se si ei. anul asta sunt cativa in plus. niciunul
in minus. ce an de 10!
