Imi place sa merg pe strada si sa ma uit la oamenii pe langa care trec. Nu doar la manecile giacelor de toamna, ci si la fetele lor, sa vad cat sunt de diferiti si sa imi imaginez la ce se gandeste fiecare.
Imi place sa ma gandesc la modul cum fiecare din ei are un scenariu in
minte, o replica pe care nu a spus-o pentru ca nu i-a picat fisa la momentul
oportun si acum se oftica, o declaratie dulce sau pur si simplu o poveste
banala ascunsa in spatele unui suflet simplu.
Imi place sa privesc in sus la blocurile si casele pe langa care trec, sa
vad sarmele pline de rufe de copil spalate de zeci de ori si sa-mi imaginez cati
copii sunt in casa aia si cati ani au fiecare; sa vad ghivecele cu orhidee si
perdelele demodate, pe cineva stergand un geam cu ziarul sau un catel latrand
din spatele unor usi, nu stiu care.
Imi place sa ma uit la masinile oprite la semafor, la felul in care soferul
asteapta culoarea verde, cum priveste, cum scrie repede un sms si apoi scapa
telefonul in poala cand se face verde, cum sta cu fruntea sprijinita in mana
stanga sau isi roade unghiile.
Imi place sa gasesc povestea din spatele oamenilor pe care nu o sa-i mai
vad niciodata si pe care nu o sa-i recunosc niciodata, sa gasesc o explicatie
pentru cutele de pe fata lor si felul in care alearga si te lovesc sau te
imping in metrou sau pentru ca sunt exagerat de veseli si rad tare in telefon.
Imi place sa incerc sa nu ma supar pe fata dubioasa de la colt de la Mega
Image care aproape mi-a pus piedica fiindca mergea cu nasu pe sus si cu ochii
pe ceasu de la mana.
Imi place sa imi amintesc cum am fost si eu unul din toti acesti oameni
intr-o anumita zi. Da, intr-o anumita zi am fost grabita si m-am enervat la
semafor, in alta mi-era lene si am uitat sa pornesc imediat, dupa care am fost
claxonata de desteptu din spatele meu, care am fost in alta zi cand ma
imbracasem frumos si aveam impresia ca sunt mai grozava decat de obicei. In alta
zi am mintit ca sunt racita si am stat acasa sa spal geamurile ca venea
Craciunu si se cuvenea sa fie curat in casa. In alta zi m-am intalnit cu fostu
prieten sa ii dau un CD pe care si-l uitase la mine si nu am stiut cum sa ma
port, am incercat sa fiu sigura pe mine, dar cumva mi-a iesit o ingamfare
absolut oribila de nici nu vedeam in fata ochilor, era sa pun piedica unui om
pe strada. In alta zi m-a sunat mama ca a murit bunicul si am plans in autobuz
si am impins vreo doi retardati care nu au auzit cand am zis pardon prima oara.
Si-n alta zi am aflat ca am intrat la facultatea aia de vis si am sarit intr-un
picior pe strada. Si-n alta zi m-a sunat baiatul de care m-am indragostit si
mi-a zis numai tampenii, dar mie toate mi se pareau amuzante, asa ca am ras 10
minute in telefon de se uitau oamenii ciudat la mine. Ii cred si eu.
Si-apoi sunt toate celelalte zile in care nu trebuie decat sa te uiti atent
la oamenii din jurul tau si-o sa te vezi pe tine atat de clar. Si zic, unde voi
fi eu dupa ce nu voi mai fi? Voi fi in toti cei care au spus, spun si vor spune
vreodata `eu`.