make a fist!

o mica mutare in sahul ceresc a adus toamna repede si neasteptat. vara se zvarcoleste sub gheara de ceata a serii si plange in valurile din vama si sub copertine parasite din gradini. mai rade in unele zile, clocotind cateva ore bune aburi de soare, dar lupta e in zadar.a invins rosul aprins si mirosul de fum din diminetzile cu ploaie. e o era noua si dupa mult timp din locul unde sunt nu se mai vad umbre. tin de mana cativa oameni tristi si imi promit sa nu uit niciodata ziua de 1 septembrie 2010.
e vremea sa mergi pe strazile dintre universitate si romana cu esarfa bine infasurata dupa gat. sa te atraga o firma stralucitoare, dar sa intri tot in birtul micutz si sa bei un ceai cu obrajii mai fierbinti ca ceasca. grabeste-te, frunzele galbene nu asteapta sa-ti tarasti pasii si nici norii josi n-o sa se opreasca pentru privirea ta nepasatoare.
vremea fuge printre degete..strange pumnul!

shhhh....!..

ne nastem. oracaim. cineva ne sopteste un `shh` prelung si ne leagana sa ametim si sa inghitim lacrimile. facem primii pasi. ne agatam de fatza de masa din bucatarie si ne rasturnam totul in cap. tragem de sertare si apoi le inchidem uitand sa retragem degetele. oracaim din nou, de data asta reactia e mai mult decat un `shh`, e un `nu e voie` sau un `ia manutza, e caca, e foc..!`. deja a inceput spectacolul cuvintelor. lectiile pe care le primim atunci cand suntem micutzi sunt mult prea multe pentru a le putea reda aici. cert este ca au un singur punct comun si esential: nu e bine sa faci lucruri `rele`, pentru ca tot tie iti va fi rau.(!)
invatam asta (mai mult sau mai putin elaborat) in timp ce crestem. si cand ajungem oameni mari si responsabili invatam ca..am invatat degeaba. Ca e bine sa faci lucruri rele, egoiste, iresponsabile pentru ca in 5 minute o sa se vada rezultatul. o sa iti fie tie bine daca le faci altora rau. in schimb, cu lucrurile bune e mai mult de furca. dureaza ceva mai mult de 5 minute sa vezi cum `o fapta buna` da roade. trebuie rabdare si constanta. investitie mai mult decat serioasa pe care avem rareori maturitatea sa o facem. ne convine sa investim in placerea rapida si nedreapta de a ne urmari scopurile meschine. Si in drumul asta deloc complicat catre bani mai multi, un post mai bun, mai multa influenta, putere sau ce mai vreti voi sa includeti pe lista meschinariilor, uitam de oamenii care inca mai asculta `shashaitul` din copilarie. Calcam peste dorintele, stradania sau peste pur si simplu existenta celor care inca se mai simt trasi de ureche de parinti.
Nu intelegeti ca am facut doua coloane, am tras o linie intre ele si le-am denumit `oameni buni` si `oameni rai`, `oameni care au principii` si `lipsitii de orice scrupul`. Doar ca gandul ca o data cu intrarea in societate, in `umanitate` (pentru ca atunci cand venim pe lume suntem niste animalutze caudate care n-ar ajunge oameni decat traind printre oameni) , cum spuneam..gandul ca pe masura ce intram in umanitate, ne dezumanizam.. deviaza cursul firesc a logicii. Vanam de frica sa nu ajungem noi vanatul. Ajungem sa ne ghidam dupa deviza `mama ta sau mama mea!`, ne uitam in spate sa nu vina careva sa ne ia bucata de pamant pe care vrem sa calcam si sa picam in gol si-n saracie. Saracim sufleteste si nu exista o firma de catering spiritual care sa puna online meniuri maxi cu bonus `cum sa-ti vezi dracu de drumul ta si sa nu mai pui piedici altora`.
Ca o concluzie, nu e nimic nou sau socant ce am scris aici. Nici pentru mine, nici pentru cei care vor citi. Nu am avut revelatia nemuririi si a dilemei batzului de chibrit. Se intampla doar, ca de atatea alte ori, sa ai o zi mai lunga in care ai mai mult timp sa te uiti in jur cu atentie, sa judeci ca tot omu`, sa speri ca ceva din ce ai tu de gand sa faci o sa schimbe lucurile astea anapoda si sa-ti mai ramana timp si de blogareala pana la miezul noptii.
Atat am avut de spus. E tarziu...shhhh!..

happily never after

adu cu tine numai focul.gandeste-te numai la trunchiurile de copaci care au fost macelarite ca sa-ti fie cald.tine-ma in brate doar ca sa inlocuiesti caldura exterioara.spune-mi ceva la ureche, ceva care sa-mi schimbe viata, sau macar ziua asta stupida in care tot ce stiu e sa plang.am invatat azi, mai mult decat in oricare din zilele pe care le-am petrecut cu mine, ca nu numai moartea se plange.se plange viata, se plange pierderea, schimbarea.si uite care este singura cale de a ramane viu:atunci cand totul doare atat de tare incat nu poti respira, traiesti amintindu-ti ca intr-o zi, cumva, intr-un mod necrezut, n-o sa te mai simti asa.nu o sa mai doara atat de tare.
privesti inapoi la plaja pe care ai lasat urma pasilor tai si trebuie sa te intrebi:ai spus-o? `te iubesc.Nu vreau sa traiesc nicio clipa in plus fara tine.mi-ai schimbat viata.` Ai spus-o? Fa-ti un plan, stabileste-ti un scop, straduieste-te sa-l atingi, si din vreme in vreme fa o pauza si priveste in jurul tau;inspira tot, pentru ca asta e!maine poate nu va mai fi acolo.clipeste si o sa ratezi totul!
stiu ca viitorul e casa celor mai groaznice temeri si totodata a celor mai adanci sperante.e incert.dar un lucru e sigur atunci cand, pas cu pas, viitorul devine prezent: viitorul nu e niciodata asa cum mi l-am imaginat.si in tot drumul asta, ma maturizez? Am auzit ca e posibil sa te maturizezi, doar ca nu am cunoscut pe nimeni care sa fi reusit.cand se termina copilaria si nu-i mai avem pe parinti sa ne interzica una si alta, incepem sa incalcam regulile pe care singuri ni le-am impus.ne infuriem cand nu ne merge cum vrem.soptim secrete la ureche celor mai buni prieteni.cautam alinare acolo unde ne pricepem mai bine sa o gasim.si speram in ciuda oricarei urme de ratiune, in ciuda experientei pe care am capatat-o, ca niste copii, nu renuntam niciodata sa speram.oricat de mult crestem in inaltime, oricat de mult imbatranim, ne impiedicam intr-una, ne punem mereu intrebari si suntem mereu mult prea tineri.
Si nu vreau sa deschid ochii si sa imi dau seama ca sunt intr-un castel, nu vreau sa fiu happily ever after- vreau sa fiu just happy right now.si nu pot.the scary part is i don`t know how to exist in a world where u don`t.asa ca ma balacesc intr-in ocean de negare si-mi spun ca realitatea e mult mai interesanta decat traitul fericiti pana la adanci batranetze.