traseu

dimineata. mult prea devreme. printre ganduri se strecoara frica de alarma, care iti fura si cele din urma franturi de vise, ca pe niste capete de ata alba culese de pe palton. nu mai adormi, desi iti este somn si capu ti-e plin de tipetele de seara trecuta. dar frica de alarma si sunetul ei e ca vocea doctorului la nastere - impinge, impinge. dar tu nu vrei sa iesi din asternutul cald, e frig afara si oamenii scuipa pe strada si te imping in metrou daca ai un rucsac in spate. 

te ridici pana la urma numarand secundele pana ti se face frig si nu privesti inapoi, e prea riscant. timpul pana iesi din casa se comprima, dai drumul la stiri pentru ca vrei sa auzi vremea, dar nu auzi de fapt nimic. clipele trec si tu proiectezi ziua care abia incepe.

iesi pe usa. ai doua casti in urechi, lumea e mai buna cu pink floyd. oamenii sunt la fel pe strada ta, ai incetat sa ii mai privesti, desi esti curios cum functioneaza, ce gandesc, ce viata are fiecare, unde merg, de unde vin, ce frici nu-i lasa sa adoarma noaptea, ce bucurii ii fac sa planga, de ce s-au imbracat asa, de ce te privesc...

traseul e acelasi. scurt, friguros. dar astazi ceva e diferit. il privesti si el te priveste, dar el e altfel decat tine. nu ii pasa ce crezi sau daca crezi aceleasi lucruri ca si el. are privirea aia umila si modesta pe care nu o vezi decat foarte rar si care iti ramane agatata de retina ca un scaiete enervant. ti-ai dori sa fii si tu asa, caci stii cumva, nu esti sigur cum, ca el a gasit ceva. ceva ce tu inca mai cauti. ceva ce poate ti-ai pierdut deja speranta ca ai sa mai gasesti. el a reusit. esti sigur ca lui nu ii este greu sa se dea jos din pat dimineata.

ce ramane?

camera unui batran. cu geamul mic, ascuns de o perdea de fildes si pervazul gol. inchizi ochii si vezi coji de portocala si felii de gutuie. patul mic, ca pentru un suflet simplu. cuvertura cu trandafiri mari, rosii si mirosul pernelor. undeva in cap mi s-a stins o lumina. vitrina plina de lucrurile pe care le-a primit si pe care le-a tinut mereu langa ea - sa le vada, sa le simta, sa le atinga, comori. o rama mica ce incadreaza diploma pentru cei mai buni bunici (inchid ochii si vad cum radea), un glob colorat din piata san pietro (inchid ochii si vad cum il scuturau degetele brazdate), cateva icoane, nisip de la mare, scoici vesele si o floare de plastic mov pe un soclu mic de portelan. daca mi-ar cadea din maini s-ar face bucati. degetele se plimba pe contururile de lemn vestejit al mobilei vechi cu cheite cu ciucuri verzi si rosii. pe drum intalnesc mileuri mici si aduna un strat pufos de praf gri. ca cerul asta. ca un fum de tigara. ca regretul. e camera unui batran. e mereu la fel, oricat de departe ti-ar merge sufletul, de fiecare data cand te intorci e acolo si e singurul lucru care mai tine in picioare universul tau. lumea ta cu bunici. lumea vesela ce stransese atatea amintiri si din care acum au ramas doua mogaldete de pamant cu flori pe ele si o vitrina de al carei geam ti-e teama sa te atingi, sa nu strici somnul amintirilor.