anestezic

Mi-ar placea sa existe un anestezic pentru orice si fiece durere.oamenii au creat in laboratoare substantele necesare pentru anestezierea durerilor de orice fel.am reusit sa ne jucam putin de-a divinitatea si sa decidem noi cand, cum , pentru cat timp scapam de o durere.dar ce facem cu celalat tip de dureri?cele pentru care un pahar simplu cu apa face minuni...sau o plimbare cu o prietena vesela;durerile alea pentru care niciun medicament creat vreodata de mintea ascutita a omului nu-si face efectul, nu pot fi alinate nicicum..

se poate si in realitate?

nu stiu cum se face ca in unele nopti, in somn, reusesc sa fac ce n-am reusit niciodata sa fac in realitate.Azi-noapte, de pilda, am tipat, am zbierat, m-am certat urland cu cineva.nu conteaza cu cine.sau poate conteaza, dar vreau eu sa cred altfel.m-am trezit cu sentimentul ca am tipat si in realitate, si in loc sa am sentimentul ala de usurare dupa ce te eliberezi de tensiune cu ajutorul decibelilor, ma doare capu si maseaua.astept omu cu nurofenul asa cum asteptam aseara drumul printre pomi.prietenii stiu de ce..!;)
am fost la concert la kny again.oamenii astia sunt mult prea tari.l-orchestre de la roche se numesc, daca aveti curiozitatea sa-i googleuiti un pic si sa veniti la urmatoarea cantare.Am stat 4 fete intr-un shezlong care ameninta ca va darama masa plina de beri din fatza, eu am crezut ca ploua/fulgera:D(tot prietenii stiu ei de ce), delia s-a facut praf din 3 beri si inca mai visa la solistul insurat(Goddamnit).all in all, o seara perfecta in herastrau, urmata de un drum mult mai putin perfect catre casa, cu celebrul 41 care mi-a mancat zilele, in care o femeie care se simtea rau a trebuit sa-mi povesteasca de nenorocirile care se abat asupra familiei ei.i suspect one too many shoots of vodka there.sau poate sunt eu mean din cauza durerii de masea.
home -supa perfecta, patul caldutz si visele zbuciumate in care am fost asa cum nu pot fi niciodata in realitate...desi cred ca ar trebui!!hm?ia sa ma gandesc eu bine la asta...

who`s the man?

Femeile celor mai buni prieteni. Prietenele celor mai bune femei. Femeile-cele-mai-bune-prietene.
Femeile care se gândesc la futut la fel de mult ca şi noi, dar au decenţa să nu vorbească la fel de des şi de urât despre asta. Femeile care ne trimit cadouri, care ne-aşteaptă cu luminile stinse în maşina parcată la colţul străzii, care ne plătesc consumaţia, care ne întreţin, ne savurează şi apoi ne roagă să le uităm.
Femeile care seamănă cu actriţa noastră preferată. Femeile urâte care ştiu cum să facă un bărbat să se simtă dorit. Femeile care întorc capul după alte femei, care pun mâna pe fundul bărbaţilor, care intră singure în sex-shop-uri şi care l-ar face să roşească şi pe Bebe Mihăescu.
Femeile care nu vor copii. Femeile despre care credem că vor întodeauna mai mult, pentru că nu se mulţumesc niciodată cu mai puţin. Femeile pentru care încetăm să existăm la începutul unui orgasm şi care nu uită niciodată de noi înainte de a-şi aprinde ţigara. Cele de ţipetele cărora ne ruşinăm, cele a căror pricepere ne face să ne cutremurăm de plăcere, cele în faţa cărora închidem ochii şi gemem. Femeile-fântână, gheişele, stricatele, nesătulele.
Cele care nu închid ochii când le săruţi.
Femeile care îmbătrânesc departe de ochii noştri. Femeile pe care le vedem din An în Paşti, cărora le ducem dorul, fără să vrem, de fapt, să le vedem mai des. Femeile mature, oricât ar fi de tinere. Cele încă frumoase, oricât ar fi trecut de mult… Femeile de ridurile cărora ne temem mai mult decât de îmbătrânirea noastră.
Femeile care răspund imediat la sms. Cele care ne bârfesc cu prietenele şi apoi îşi bârfesc prietenele cu noi. Cele care au tot timpul chef de lipsa noastră de chef.
Partidele imposibile, fanteziile abandonate precoce, îndrăznelile meschine şi flasce, parfumurile ale căror nume sunt uitate mai înainte de-a întreba cum se numesc.
Femeile care miros a aşternut, care ne pun mâna între picioare, care fac pipi cu uşa de la baie deschisă, care ne dezbracă în lift şi ne-o trag în holul blocului.
Femeile care sforăie.
Femeile cărora nu le dăm numele, cele care ne fac să zâmbim engimatic, femeile care au trecut prin viaţa noastră ca rapidul de Constanţa prin halta Bucureşti Triaj.
Femeile de care nu ne îndrăgostim. Adevăratele femei. Femeile bune rău. Bunăciunile care nu sunt niciodată bune de iubit.
Celor care ne-au explorat trupul în toate profunzimile sale, nu le îngăduim niciodată să-şi atârne vreo amintire în cuierul inimii noastre. Poveştile noastre de dragoste nu sunt pentru ele. Slăbiciunile noastre nu le privesc. Sms-urile dulcege, trandafiraşii comestibili şi lacrimile discrete în colţul ochelarilor de soare – toate astea le păstrăm pentru altele. Lor le mai oferim din când în când chiloţei în formă de inimioară.
Cu ele nu trebuie să fim tandri, nici atenţi, nici măcar sensibili. Pentru că toate lucrurile astea pe ele le plictisesc. Chiar aşa ne-au spus – că le plictisesc îngrozitor.
Aşa că ne luăm tandreţea şi o băgăm la loc în buzunar, o punem bine pentru cele care vor şti s-o aprecieze: femeile după care plângem la al treilea pahar, cele după care alergăm în pas de pudel printre maşinile oprite la semafor, femeile care ne fac din vorbe şi care rareori ne mai fac şi altceva. Iubitele noastre, dragele noastre, nebunaticele noastre fixaţii. Zânele, nimfele, prinţesele. Imaculatele fecioare.
Ele ne conving să n-o mai ardem aiurea, de dragul lor ne transformăm din distruşii de azi în supravieţuitorii zilei de mâine, ai lor sunt copiii pe care ne trezim peste noapte că vrem să-i concepem. Ele sunt fericitele pe care ne dorim să le iubim non-stop şi pe care nu reuşim să le mulţumim decât cu intermitenţe. Ele ne răscolesc nopţile, trecutul şi corespondenţa. Femeile ţesute în atelierele ascunse ale minţilor noastre, proiecţiile fantasmatice ale mamelor, traumelor şi ale copilăriilor noastre.
Pe femeile adevărate nu le iubim niciodată, pe ele le amuşinăm, le cucerim, le posedăm, le despicăm, le dezvrăjim, le privim lung şi le lăsăm în urmă. N-avem nici o îndoială că se vor aduna din bucăţi şi se vor face la loc, pentru că sunt făcute din carne, nu din lumină. Ele sunt cele care ne fac să ne simţim bărbaţi, iar pentru chestia asta copilul din noi nu le va ierta niciodată.
Dar femeile adevărate ştiu să ne iubească pe furiş, fără să ne facă să ne simţim prost din cauza asta. De dragul nostru, ele se stăpânesc şi nu devin niciodată zâne sau prinţese. De dragul nostru, ele rămân mereu iubitele prietenilor noştri şi prietenele iubitelor noastre.
Pentru că ştiu să ne iubească mai bine care oricare altele, pentru că între noi şi ele va rămâne întotdeauna ceva nespus, pentru că nu vor purta niciodată copiii noştri, pentru că nu ne vor întreba niciodată nimic din ceea ce nu am vrea să fim întrebaţi, pentru că nu ne vor strânge niciodată şosetele, pentru că ne vor ierta josniciile mai înainte chiar ca noi să le fi gândit, ele ar merita măcar omagiul de a ni le aduce aminte aşa cum au fost.
Dar în urma trecerii lor prin viaţa noastră, schijele ascuţite ale amintirilor se cizelează asemenea scoicilor spălate de mare, iar poveştile crâncene despre poftă, dorinţă şi aşternut se transformă ireversibil în fragmentele spălăcite ale unor poveşti de dragoste pe care nu le-am trăit cu adevărat niciodată. În sufletele noastre, femeilor adevărate nu le este îngăduită nici măcar memoria.

is it too late for the sun flower?

a trecut o saptamana, dar inca simt nisipul care mi-a ramas in pantofi cum imi zgarie talpile ranite de expeditii stancoase.ma uit spre cer seara in cautarea unui apus in spatele padurii de pin.caut din ochi dimineatza geanta frumoasa de plaja, prosoapele de pe sarma mica batuta de soare.astept sa calc pe nisip foarte fin, amestecat cu ace de pin maruntite, dar tot ce primesc sunt bucati incinse de asfalt, tramvaiul overfull, calea dorobantilor la fel de aglomerata.ramane numai ciocolata de pe piele, portofelul dragalas, fluturasul(libelula) ce inca rezista intr-un coltz de abdomen.cateva poze insorite, gustul unui cocktail tare intr-un pahar de laborator chimic.si aceleasi dureri.
de cand am venit au fost filme romanesti cu vise inca nedescifrate, fete cu vieti sexuale disfunctionale, oameni fara bun simt care iti mai sunt si rude, mazare cu pipote, helena paparizou cu un cantec pe care nu stiu daca il voi gasi candva, jeleuri, lichior si o impacare asteptata.avea dreptate, nu am cum sa 'stau suparata' pe el, cu tot cu amnezia care a umbrit o zi de 13.dorinta de a avea din nou 17 ani..sau 10, frica de munca zilnica 8-10 ore fara cursuri de la care sa chiulesti, fara scari ale facultatii pe care sa lenevesti cu o cafea to go si o duzina de colegi.dorinta unei revederi in mai multi la o cafea alba si o tabla, planul semnului zodiacal si mesajul atat de oportun, though foarte intarziat.urmeaza uikend acolo unde s-a nascut vesinicia.nu e prea tarziu pentru floarea soarelui!