scrisoare catre Fat-Frumos

in asteptarea dragului chirila...cu gandul la fiecare cantec pe care o sa-l ascult cu inima mica, ascult de doua zile albumul nou Vama..postez Scrisoarea catre Fat-Frumos pentru ca e prima mica obsesie ..



Am crezut că, într-o zi, buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez. Aş fi vrut să-ţi revăd calul alb. Mi-ai promis că îl voi călări cândva... Şi acum, când, în sfârşit, aş fi putut... Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini... Mi-ai spus că trebuie să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume, dar nimeni nu mai vrea să lupte, Făt Frumos... Oamenii nu au timp să mai fie viteji... unii dintre ei spun că viaţa e o luptă, dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a pierdut... Mi-ai promis că o să mă înveţi ce e onoarea, Făt Frumos... dar oamenii nu prea folosesc acest cuvânt... nici în reclame nu l-am prea auzit... foarte rar, prin filme, dar mereu se găseşte câte unul care spune că eşti un prost dacă ai onoare... Ai plecat şi nu m-ai lămurit...
În fiecare seară, mulţi dintre noi ajungem în acelaşi loc, Făt Frumos... nişte case mici... iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tău când eram mic... mi-ai spus că nu pot sta mult, pentru că venea zmeul şi trebuia să te lupţi cu el... şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri... Cei care sunt singuri intră în casă, aruncă nişte chei pe masă şi se duc la frigider, scot o sticlă de acolo şi beau din ea şi se uită în gol... Apoi se trezesc ca dintr-un vis şi se duc în altă cameră, unde se aşază pe o canapea şi dau drumul la televizor... Mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, seară de seară, în aceleaşi case mici, Făt Frumos...
Am fi putut fi singuri, Făt Frumos... Mi-ai promis că nu vor fi două nopţi în care să dorm în acelaşi loc, Făt Frumos... că o să zburăm peste munţi, călare pe caii noştri albi şi vom călători în acelaşi timp cu stelele, şi unde vom vedea o luminiţă cât de mică, acolo vom coborî şi vom înnopta... M-am gândit că s-ar putea să nu pot zbura, Făt Frumos, dar eram sigur că voi călători... Şi luminiţe sunt peste tot, Făt Frumos, asta mă doare... nici măcar nu ar fi trebuit să le căutăm... e mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici... Ai spus că trebuie să facem ocolul pâmântului şi să răspândim Binele în lume, dar nu mi-ai explicat ce înseamnă Binele... Nu ai apucat... Tu ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu Binele... ?... Mă enervezi, Făt Frumos, pentru că eşti iresponsabil... m-ai lăsat cu ochii in soare... Vreau să fac tot ce făceai tu şi să trăiesc cum trăiai tu, Făt Frumos, şi să îi învăţ şi pe alţii... Prietenii mei trebuiau să mă ajute, nu Făt Frumos...
Trebuia să plecăm împreună la drum... Iar eu trebuia să ştiu să îi găsesc şi să ştiu să îi aleg, nu, Făt Frumos?... Ei bine, află că sunt singur, Făt Frumos... Şi tu nu eşti aici... Fomilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă... Ei bine, află că sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri cu care mă văd în fiecare miercuri la mall şi care cântă cântece despre bere şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine... îmi spun că au cunoscut-o doar pe Ileana Cosînzeana, dar că de tine nu-şi aduc aminte... şi râd, Făt Frumos, râd de tine, râd de mine...
Ar fi trebuit să fii aici, laşule... să ne înveţi să luptăm... să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie... să ne povesteşti despre sacrificiu... Ar fi trebuit să ramâi aici, ca să te poţi apăra, Făt Frumos, pentru că eu nu o pot face în locul tău, pentru că nu m-ai învăţat, Făt Frumos... ai plecat ca un laş, Făt Frumos... şi nu ne-ai învăţat nimic... Ai fi putut măcar să îmi spui cum ai făcut să o iubeşti doar pe ea, Făt Frumos... O singură fată... Măcar atât, Făt Frumos, pentru că eu ştiu că ea te-a ajutat mult... Cum ai reuşit să iubeşti o singură femeie... Te urăsc, Făt Frumos, te urăsc în numele tuturor calculatoarelor din lume...
Tastez numele tău şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine... Şi tu nu eşti nicăieri, Făt Frumos... Şi nici măcar Zmeul nu mai e printre noi... Aşa aş fi fost sigur că ai existat... Ai plecat, Făt Frumos, şi ai luat cu tine şi Binele şi Răul... Te urăsc, Făt Frumos... Te urăsc!

linia orizontului

de la inceputul saptamanii asteia zilele mele sunt toate la fel.mi se intampla la fiecare inceput de vara.poate mirosul cald al aerului care intra pe geamul din bucatarie, poate chipul obosit si stingher din oglinda, poate golul maricel din stomac, care imi aminteste de alte veri pe aceleasi dureri...examene importante din viata mea.de ce se petrec toate vara?tocmai vara, care e timpul meu preferat din an, care imi aminteste de vama veche, de nisipul fin de pe prosoapele de plaja, de saruturile din ureche..Si tocmai vara sa ma tradeze de fiecare data..it`s brutal, ar zice prietenul din irlanda..
si ma trezesc mult prea dimineatza, cu toate ca m-am culcat aproape de rasarit, merg ametita sa-mi spal cearcanele, ma asez pe scaunul de langa fereastra din bucatarie si-mi fac ceva repede de mancare.castravetii sunt buni dimineatza, mai ales bucatzica subtire din capat, pe care o tai si mi-o lipesc pe frunte, asa cum facea tataia de fiecare data cand imi punea sa mananc..."sa nu te doara niciodata capul, pitziponcule"
si niciodata nu m-a durut cat timp el a asezat cu mana arsa de soare rotitza verde in frunte.acum nu mai e el sa faca asta, o fac singura in fiecare dimineatza de luni incoace.doare putin, dar trece..trebuie sa treaca..
mananc incercand sa gasesc in acelasi timp cu google puncte de reper pentru urmatorul subiect de licenta.fumez incet, cu paharul de pecsi cu un strop de lamaie langa.fetele, pe care nu le gasesc in casa cand ma trezesc, incep sa se intoarca de la scoala.si eu scriu, tot scriu, imi trec mainile peste frunte si respir adanc.dupa-amiaza ma gaseste la aceeasi masa, cu o supa calda si laptopul langa.seara imi odihnesc putin oasele intr-un dus caldutz si revin in fata laptopului.se face 3 dimineatza...mi se inkid ochii si abia mai pot intelege ce citesc, ce scriu..dar nu inkid pana nu termin ce mi-am propus.ce copil cuminte sunt..
imi amintesc de camera mea de la pitesti, unde o luna de zile am stat pe covor in fata oglinzii mari si am citit eseuri innebunitoare si harti ale patriei.era atunci mai usor sau sunt eu acum mai obosita?sau e numai un examen nou, ca oricare altul, dar care capata valente fioroase, precum simbolul lupului la facultatea de sociologie tocmai pentru ca nu am mai trecut prin el vreodata.e brutal din nou ca fiecare "lectie" din asta pe care trebuie s-o inveti in timpul vietii materiale pe care o duci, de obicei nu se mai repeta.e o data.si atat.daca ai prins-o la timp de maneca si i-ai zis vreo 5, ai castigat pariul cu viata..pariul pe o lacrima, zicea vali sterian.(dar pana la urma, ce se aplica in dragoste, se aplica si la licenta, nu, popov?).daca nu ai avut inspiratie, ai pierdut o exeperienta pe care nu o mai poti retrai la fel..
astazi e a treia zi din restul vietii mele.inca privesc licenta asta ca pe linia orizontului.nu pot vedea nimic dupa, si nici nu vreau pentru ca stiu ca in momentul asta nu sunt capabila.e miercuri dupa marti seara la motoare, cand am facut poze cu manu cu parul desfacut(in sfarsit!), am povestit a.k.a barfit colegii care lipseau(ca asa e frumos), am facut planuri de munte, picnic, after-graduation party si in final am alergat cu costi pe peronul de la unirii dupa ultimul metrou.l-am pierdut, evident, prilej pentru inca o tigara in parc.e miercuri inainte de joi, penultimul examen din viata mea de student.a noastra, de fapt.e miercuri dupa marti cu concert phoenix in pitesti, in umbra marelui U.R.S.S.e miercuri 21 mai.
a.m.r. 34 zile calendaristice..care vor trece toate la fel..