26 mereu

ziua cand au trecut 80 de ani.cand ar fi trebuit sa se implineasca 80 de ani.mana din shold cand ceva merge prost, rasul mocnit langa soba acum calda, strigatele spre televizor corectand erori gramaticale sau exprimari stangace, fumul tigarii fara filtru, culoarea mustului pe degetele printre care curgea din butia veche intr-o cana noua.un dor care macina, dar care nu mai poate avea alinarea mainilor si a ochilor verzi.se alina acum cu amintiri, cu cele 3 cute de pe frunte incercand sa-mi amintesc expresii si gesturi, sa le pun intr-o ordine, sa le repet in fiecare zi, pentru ca asa sa nu le uit vreodata.sa ramana acolo unde au stat aproape 21 de ani.
sa ne dam demisia pentru a face ceva ce conteaza, sa nu lasam pe nimeni si nimic sa ne umbreasca bucuriile, sa nu privim peste umar inapoi decat catre pomii inalti si catre cer.chiar daca ploua.
sa ne veselim, sa ascultam maria tanase, sa culegem strugurii, sa ne odihnim pe patul de pe prispa.sa nu fim triste, cu atat mai putin sa plangem, pentru ca cea mai mare fericire a lui era ca noi sa fim fericite.sa credem ca o sa ne urmareasca mereu calea si o sa pazeasca fiecare pas si din sufletul lui acum calator sa pastram ceva ce numai curatenia spiritului poate pricepe si asimila.
sa strangem din dinti si sa ne tinem strans de mana, pentru ca ne avem numai pe noi si numai noi stim secretul lui.
si sambata dimineatza sa miscam usor farfuria sfintita, sa cantam o data cu preotul pe care nu puteai sa il suferi:P, sa mancam ciorba de burta si sa bem un vin fiert in memoria celui mai drag dintre pamanteni.

la multi ani1..oriunde ai fi..

in intarziere..

si totusi nu e inca toamna.nu e inca vremea sa imi acopar sufletul cu ceva, mai poate sta nitel descoperit, poate racoarea si umiditatea o sa-l caleasca si-o sa-l mai invete cateva lucruri despre..orice.nu e inca toamna pentru ca totul e inca verde.nu ati observat?ma uit insistent in jur, la toti pomii, la toate tufisurile.frunza galbena care mi-a spus mie anul trecut ca vine toamna, intarzie.
si intarzii si eu sa ajung la serviciu, acasa, intarzii sa fac ceva ce-mi place de dragul unor bancnote, intarzii sa uit lucruri pe care ar fi trebuit sa le sufoc deja acoperindu-le cu altele noi.intarzii sa fumez dintr-un pachet pe care sta desenat un carucior gol, sa cumpar giaca aia, sa fac din nou scoala si sa-mi iau o data permisul, sa il iert o data definitiv pentru tot.intarzii sa am incredere.
nu numai frunzele galbene si toamna sunt in intarziere, ci si eu.
si pentru toate astea am adormit plangand asta-noapte si m-am trezit infrigurata de dimineatza.nicio putere din lume nu ma poate ajuta sa sar peste saptamana asta singuratica, sa fie luni 29 septembrie astazi.pot numai sa imi ingrop clipele in munca, in admiterea de master care ma asteapta miercuri, in masa incarcata de un an si jumatate de cand l-am pierdut sambata, in drumurile reci catre locuri calde.sa fac in asa fel incat sa treaca usor o saptamana grea.ultima din periculoasa luna septembrie..