pantofii de lac negri cu fundita

trecutul te atrage ca o haina noua pe care ai mai imbracat-o candva in vis.
te ademeneste cu prajiturile copilariei in vitrine luxoase si prea inalte.
te pacaleste o data si inca o data ca poate invinge legile umane si supraumane si se poate repeta
acum,
in prezentul care nu iti convine si
mai tarziu,
in viitorul pe care ti-l doresti cumva.
trecutul pastilor copilariei nu ma lasa sa dorm.
ma urmareste cu pantofii de lac negru cu fundita care ma strangeau de cand i-am probat, dar nu am spus de frica sa nu ii pot cumpara.
cu hainele noi, calcate si asezate in forma umana pe spatarul fotoliului dintr-o camera rece.
cu ora atat de mica, dar atat de asteptata la care ne trezeam 3 infrigurati si trebuia sa infruntam racoarea si umezeala lui aprilie prier.
cu cauciucul imens care arde cu fum negru negru la rascruce si in jurul caruia adolescenti alcoolizati dansau si mancau seminte.
cu coada de oameni care ajungea pana in strada.
cu mirosul zambilelor si dorinta fierbinte de a primi un pachetel care sa aiba flori. flori multe si colorate. de ce nu ma lasati sa mai cersesc cu ochi mari si umezi pachetele cu flori la iesirea din biserica?
cu bratele care ma ridicau si mana care imi tinea prosopul sub barba.
cu gustul dulce-amarui al vinului din lingurita popii.
cu smocul de iarba proaspata cu pamant pe care ne stergeam picioarele inainte sa pasim in casa.
cu oul rosu ciocnit la 6 dimineata si micul dejun fripturicios si toate cele care urmeaza.
asa stie trecutul meu ca trebuie sa fie pastele.
asa isi imagineaza ca ar fi pentru toti oamenii care au fost vreodata fericiti ca mine.
sau cei care nu au fost,
dar care ar trebui sa incerce.
viitorul nu e decat un vis in ceata unui trecut si a prezentului pe care nu il traiesc niciodata astazi, ci intotdeauna maine. pentru ca maine pot idealiza ziua de ieri si imi pot imagina ca ieri am fost mai fericita decat oricand.
de atunci n-am mai purtat pantofi de lac niciodata.

one of those feelings

courtesy of mark knopfler.
thank you for playing my favorite song tonight!

missed calls

I was never really sad about
those
who forget calling me on certain days of the year, but about
those
who would have called first thing in the morning
... if only ...
they could.

cu iz de liceu

CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul

obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi

traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu

risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu

oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera

negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui

vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,

oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este

nefericit in lucrul sau; cine

nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine

nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile

"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu

citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; 

cine nu se lasa ajutat

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si

detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine

abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; 

cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras 

si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. 

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna 

ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul

fapt de a respira. 

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o

fericire splendida. 

Totul depinde de cum o traim... 

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare 

Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. 

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. 

Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. 

Daca va fi sa furi, fura o sarutare. 

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. 

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. 

Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

dedicare

oamenii care te dezamagesc. 
care iti dau doar ce vor ei si asteapta restul de la tine. 
cei care spun cuvinte si uita ca le-au spus vreodata. 
oamenii reci care stiu sa ucida 
uimirea 
si entuziasmul. 

ei sunt cei carora le dedicam viata noastra. 
zambetele noastre nu sunt pentru buni, 
pentru blanzi, 
pentru calzi. 
suferintele noastre nu sunt pentru cei care ne iubesc si ne arata asta, 
ci pentru cei care ne intorc spatele si nu ne vor orice am face si oricum am deveni. 
ne dedicam existenta celor care nu ne respecta, 
care nu stiu sa ne tina de mana 
si care se plictisesc de noi dupa ce trece valul. 
nu dam nimic bun din sufletul nostru celor care cred in noi.
nu le dam lor farama de energie care ne ramane dupa ziua grea. 
lor le dam un telefon pe zi si o critica aspra cand credem noi ca li se cuvine. 

sa se indrepte! 
sa fie cum ne place noua! 
sa fie cum trebuie, domne! 

pastram pentru raii, 
pentru egoistii, 
pentru lasii din viata noastra tot binele pe care sufletul nostru poata sa il incapa. 
si cand ne calca cu talpi de urias 
iar 
si iar, 
ne ridicam si o luam de la capat, vrand cu tot dinadinsul sa ne ducem la implinire misiunea. 
dedicam efortul de a fi mai buni, 
mai curajosi,
mai minunati, celor care nu stiu cum suntem noi. 
vrem sa le aratam ca se inseala, 
ca gresesc,
ca suntem oameni buni 
si curajosi 
si minunati si ca TREBUIE sa ne vrea langa ei. 
vrem sa le demonstram ca ii putem astepta 
oricat si oricum 
si ca oricat de mult rau ne-ar face, 
noi nu ne suparam.

iar in final realizam ca din viata raman 
numai povestile 
si ca povestea noastra e una despre 
ceilalti. 
si ne decidem ca am privit intotdeauna lumea dintr-un unghi gresit. 
ca am irosit 
magia. 
ca am cautat raspunsuri acolo unde nu erau nici macar intrebarile. 

e bine sa ne intrebam - 
e bine sa alegem - 
e bine sa stim. tu pentru cine plangi azi?

fara petale - facerea

http://www.youtube.com/watch?v=zrCvsjeicnM

nici macar putin

I hate the way you talk to me, 
and the way you cut your hair.

I hate the way you drive my car, 
I hate it when you stare. 

I hate your big dumb combat boots
and the way you read my mind. 

I hate you so much it makes me sick,
it even makes me rhyme. 

I hate the way you’re always right, 
I hate it when you lie. 

I hate it when you make me laugh,
even worse when you make me cry. 

I hate it when you’re not around, 
and the fact that you didn’t call. 

But mostly I hate the way I don’t hate you, 

not even close…

not even a little bit… 

not even at all. 

imbatraniri

azi m-am uitat la cele doua fire albe care mi-au crescut in crestet. unul il aveam de cativa ani, dar negam existenta lui ca o femeie usoara care isi neaga trecutul. al doilea a aparut fara sa stiu, ca un intrus, probabil noaptea, undeva intre ultima oara cand am plans pentru un baiat si prima oara cand am mers pe bicicleta prin Bucuresti.