o rugaciune

unii spun ca e nevoie sa ajungi in genunchi la propriu ca sa te poti ruga..ca abia atunci cand ai ochii acoperiti de pamant il poti vedea pe Dumnezeu..ca in fiecare om de stiinta care si-a inchinat viata calculelor matematice e un om care se inchina la o icoana..si unii dintre ei spun adevarat.
cand eram eu copil, bunica m-a invatat cum sa tin degetele si mi-a dus mana cu mainile ei crapate in semnul crucii..la funte, la burtica, pe umarul drept, pe umarul stang, amin.ea m-a invatat ca inainte sa ma culc seara, sa fac acelasi semn pe perna ca sa nu visez urat, m-a invatat sa spun o rugaciune in fiecare seara, inainte sa plec la un drum, dupa ce mananc si atunci cand ma simt slaba si am nevoie de nitica putere.putin cate putin, mi-am pierdut obiceiurile astea.poate numai crucea pe care o fac cand trec prin dreptul unei biserici a mai ramas si cand porneste mama masina sa mergem "pa".si-mi pare rau ca le-am uitat, ca le-am ignorat, ca le-am pierdut pe drumul asta stupid catre ..maturitate?
nu cred in religie, preotii sunt in general persoane care nu-mi plac si biserica n-a insemnat niciodata un loc foarte spiritual pentru mine.ma scarbeste gandul ca un preot molesteaza fizic un copil, ca pentru a le fi "iertate" pacatele, catolicii nu fac altceva decat sa le scrie pe un biletel si sa puna niste bani langa.nu tin post, pentru ca cred cu convingere ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in stomac.dar, peste toate "necredintele" mele moderne, ramane credinta mea veche.in Doamne-Doamne, care e bun si bland si ne iarta pe noi, pacatosii pentru ca noi sa putem merge mai departe.si in momentele astea rele, in care nu poti dormi nopti intregi si totul merge cu totul pe dos decat ar trebui, am nevoie de micile lucruri pe care le-am invatat cand eram un ghindoc nestiutor.
ma trezesc intr-o dimineatza dintr-un cosmar oribil, cobor scarile si o gasesc pe bunica la bucatarie, facand un ceai de tei.e mult prea devreme pentru obiceiurile mele asa ca se sperie si ma intreaba ce e cu mine.."am visat asa de urat!".."pai, mamaie, nu te-am invatat eu sa faci crucea pe perna?ia sa faci asa si sa vezi ca nu mai visezi urat niciodata".imi dau lacrimile, e atat de curat ce spune ea si ma uit la chipul plin de riduri si i-as cere iertare pentru necredinta mea, i-as cere iertare ca nu am ascultat-o.dar ea stie deja, stie ca mi-e greu, ca nu imi gasesc un serviciu, ca nu pot sa invat ineptiile pe care mi le predau profii de la master ca sa iau examenele, ca nu am bani de tigari si i le iau pe-ale mamei.stie pentru ca in fiecare rid de pe fatza ei e o lectie traita si invatata bine de tot.stie ca-mi pare rau ca mi-am taiat parul pentru a schimba ceva ce nu poate fi schimbat.nu asa.dar ii place cum imi sta si ma saruta pe frunte si ma mangaie si micile lucruri in care m-a invatat sa cred, incep sa straluceasca din nou si sa revina la viata in mine.si am nevoie sa cred in ceva necunoscut, nevazut, ne-simtit, pentru ca toate celelate lucruri in care am crezut si care erau mai reale si mai palpabile decat orice, s-au naruit.
singurul lucru pe care nu l-am invatat inca de la nimeni, nici macar de la mine insami, e sa iert.nu de dragul omului pe care il iert, ci de dragul meu, de dragul eliberarii cu un rasuflat usor al unei poveri pe care e inutil s-o duc pe umeri.
e simplu pentru mine.pur si simplu nu pot sa inteleg de ce am primit o palma cand deja intorsesem si celalt obraz..

efectul de fluture

ma uit in jur.adulmec cu ochii fierbintzi de o usturime sacaitoare un chip cunoscut.nimic.nimeni.e tarziu in noapte si ma ustura buzele crapate de vantul zapezii si ma ustura palmele netinute in alte palme.si mi-e ciuda!
ceva e gresit, o eroare de necorectat s-a strecurat undeva.caut, caut, apas obsesiv butonul de rewind in catarea raspunsului, a acelui lucru care mi-a scapat si din cauza caruia am ajuns in locul asta.pe scaun in fata laptopului, cu bradul inca luminat langa mine..dar singura.mi-am imaginat altfel weekendul asta, mi-am facut alt scenariu in my square-head, mi-am imaginat alta reactia omului care te iubeste, mi-am imaginat altele certurile, altele cuvintele, alte lacrimile de care sunt mult prea satula.poate ca e adevarat, poate secretul fericirii este sa iei toate lucrurile asa cum sunt si sa incetezi sa te mai astepti sa arate asa cum ti-ai imaginat tu ca o sa arate.
am ceva greu care-mi apasa pieptul.si oftez.imi pare rau ca nu te pot iubi asa cum ai tu nevoie sa fii iubit.sau poate tu nu ma poti iubi asa cum am eu nevoie sa fiu iubita.regret ca am incercat atata vreme sa te schimb, fara sa imi dau seama ca o persoana fortzata sa se schimbe, e inevitabil nefericita.imi pare rau pentru crizele de gelozie din care tu nu intelegi niciodata nimic.imi pare rau ca nu cred ca ma iubesti.regret ca un lucru atat de mic, cat aripile unui fluture, poate sa produca asemenea dezastre.si regret ca poate o sa citesti asta si o sa te consideri nedreptatzit.
nu mai sunt cuvinte.le-am spus pe toate de atatea ori.nu pot vorbi pentru ca nu as avea ce sa spun si vocea m-ar trada si ea.nu pot sa fac nimic.decat sa stau, sa astept o zi in care ochii sa nu ma mai usture asa de tare si aerul sa-mi fie de ajuns.
of, daca ai sti cat doare..