o rugaciune

unii spun ca e nevoie sa ajungi in genunchi la propriu ca sa te poti ruga..ca abia atunci cand ai ochii acoperiti de pamant il poti vedea pe Dumnezeu..ca in fiecare om de stiinta care si-a inchinat viata calculelor matematice e un om care se inchina la o icoana..si unii dintre ei spun adevarat.
cand eram eu copil, bunica m-a invatat cum sa tin degetele si mi-a dus mana cu mainile ei crapate in semnul crucii..la funte, la burtica, pe umarul drept, pe umarul stang, amin.ea m-a invatat ca inainte sa ma culc seara, sa fac acelasi semn pe perna ca sa nu visez urat, m-a invatat sa spun o rugaciune in fiecare seara, inainte sa plec la un drum, dupa ce mananc si atunci cand ma simt slaba si am nevoie de nitica putere.putin cate putin, mi-am pierdut obiceiurile astea.poate numai crucea pe care o fac cand trec prin dreptul unei biserici a mai ramas si cand porneste mama masina sa mergem "pa".si-mi pare rau ca le-am uitat, ca le-am ignorat, ca le-am pierdut pe drumul asta stupid catre ..maturitate?
nu cred in religie, preotii sunt in general persoane care nu-mi plac si biserica n-a insemnat niciodata un loc foarte spiritual pentru mine.ma scarbeste gandul ca un preot molesteaza fizic un copil, ca pentru a le fi "iertate" pacatele, catolicii nu fac altceva decat sa le scrie pe un biletel si sa puna niste bani langa.nu tin post, pentru ca cred cu convingere ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in stomac.dar, peste toate "necredintele" mele moderne, ramane credinta mea veche.in Doamne-Doamne, care e bun si bland si ne iarta pe noi, pacatosii pentru ca noi sa putem merge mai departe.si in momentele astea rele, in care nu poti dormi nopti intregi si totul merge cu totul pe dos decat ar trebui, am nevoie de micile lucruri pe care le-am invatat cand eram un ghindoc nestiutor.
ma trezesc intr-o dimineatza dintr-un cosmar oribil, cobor scarile si o gasesc pe bunica la bucatarie, facand un ceai de tei.e mult prea devreme pentru obiceiurile mele asa ca se sperie si ma intreaba ce e cu mine.."am visat asa de urat!".."pai, mamaie, nu te-am invatat eu sa faci crucea pe perna?ia sa faci asa si sa vezi ca nu mai visezi urat niciodata".imi dau lacrimile, e atat de curat ce spune ea si ma uit la chipul plin de riduri si i-as cere iertare pentru necredinta mea, i-as cere iertare ca nu am ascultat-o.dar ea stie deja, stie ca mi-e greu, ca nu imi gasesc un serviciu, ca nu pot sa invat ineptiile pe care mi le predau profii de la master ca sa iau examenele, ca nu am bani de tigari si i le iau pe-ale mamei.stie pentru ca in fiecare rid de pe fatza ei e o lectie traita si invatata bine de tot.stie ca-mi pare rau ca mi-am taiat parul pentru a schimba ceva ce nu poate fi schimbat.nu asa.dar ii place cum imi sta si ma saruta pe frunte si ma mangaie si micile lucruri in care m-a invatat sa cred, incep sa straluceasca din nou si sa revina la viata in mine.si am nevoie sa cred in ceva necunoscut, nevazut, ne-simtit, pentru ca toate celelate lucruri in care am crezut si care erau mai reale si mai palpabile decat orice, s-au naruit.
singurul lucru pe care nu l-am invatat inca de la nimeni, nici macar de la mine insami, e sa iert.nu de dragul omului pe care il iert, ci de dragul meu, de dragul eliberarii cu un rasuflat usor al unei poveri pe care e inutil s-o duc pe umeri.
e simplu pentru mine.pur si simplu nu pot sa inteleg de ce am primit o palma cand deja intorsesem si celalt obraz..