vineri, 13 decembrie 2013

the shift




it was a shift
imperceptable to anyone but her.
-the girl who always suffered
who always complained
who always tried to
fix
save
forget
forgive,
but who never thought of her
or maybe always had.

it was a shift
no one predicted
but many had hoped to see soon
that advice who always lingered
on everyone`s lips
those words that never stopped making sense
because they did.

it was a shift
even her wondered how
and when
and then she stopped and stared
it was real
it was now

so she had finally made it through on the other side
the side that doesn`t hurt when you say mum
or dad
or brother
or sister

but she knew
oh how she knew
that shift was not an end
it was but the first step
to something new
she knew now that the word hurt
will have new meanings
new ways
new names
and she felt joy

so she said well
let`s see how this is like!






joi, 5 septembrie 2013

nevisez



visez un buchet de flori magic, cu rosu intens si portocaliu foarte vesel, cu miros de frezie alba si un maner lucios de satin.
visez papionul cu picatele si vesta cafenie langa un zambet cu toti dintii de lapte.
visez copilul zambitor care duce florile intr-un cosulet mai mare si mai greu decat poate el cara. visez drumul alb pe care pasii lui mici o sa il traseze in cinismul impregnat in fiecare dintre cei pe langa care trece.
visez lacrimile neplanse ale bunicilor mei dragi. visez ca le sterg eu de fiecare data.
visez valsul dansat cu tatal meu. visez ca oamenii vor privi si vor spune `ce mandru trebuie sa fie!`.
visez culorile rochiilor zecilor de fete frumoase care vor dansa razand. visez verdele rochiilor.
visez lumanarile si nuferii si fiecare sunet al tocului inalt al mamei.
visez ca e mai simplu decat pare, ca e diferit decat ar fi pentru toti ceilalti oameni, ca e fara dezamagiri si fara oboseala.
si nu e doar un vis. dar parca nici real nu e. e nevis.



miercuri, 21 august 2013

detalii



ma gandesc la detalii.

sunt un titirez de emotie care sapa prin podeaua de lemn
in timp ce se rasuceste continuu invingand legile fizicii.
nu e de mirare ca ametesc atat de repede.
cu fusta larga si alba, din dantela ivoire,
ma invartesc necontenit
si fac rugaciuni in gand
ca timpul sa fie bun cu mine
si sa-mi mai dea un ragaz de gandire,
de rasuflare,
de mirare
in fata atator lucruri bune si rele pe care le-am trait.

palaria din varful capului unui copil blond.
si cret.
cu ochii mari si gene bune.
cu maini grasute care se prind de boruri
si incearca sa indese suvitele care ii gadila orajii.
bate vantul.

papucii de lemn din picioarele unui polonez.
rigizi.
stramti.
niciodata comozi.

pasarile care nu se odihnesc niciodata din zbor.
merele care nu ajung sa se coaca niciodata pentru ca sunt furate.
desi nu sunt de aur.
lemnul nou de brad uscat cu mirosul lui crud.
pisica neagra cu ochii mirati care iti trece calea zilnic.
versurile pe care ti le amintesti atunci cand simti un anume miros.

toate detaliile pe care atunci cand le descoperi iti vine sa le intinzi mana, sa le imbratisezi, sa le saruti si sa le spui ca iti pare rau ai trecut pe langa ele fara sa le saluti de atatea ori. parca toata viata ta le-ai apreciat doar in statusurile de pe facebook ale prietenilor, in fragmente din carti, copiate pe o agenda ratacita, in vorbe celebre de oameni celebri care te sfatuiesc sa pretuiesti micile lucruri. dar parca niciodata nu le-ai cautat in tine.

in seara asta ma gandesc la detalii. si la rochia de dantela. o sa ma invartesc ca un titirez imbracata in ea.







duminică, 30 iunie 2013

o mare de liniste


















mi-era dor de mare. cu linistea ei de valuri ritmice, care imi aminteste mereu de cadelnita popii din satul copilariei. cu fiecare zornait facea mai multa liniste.
mi-era dor de apa inselatoare care te tine la suprafata, dar care te vrea in larg, pacalit de cantecul sirenelor.
mi-am ingropat degetele in nisip si am trait doua zile la foc mic, ca o cafea buna de care parca iti pare rau ca a dat in fiert. te bucuri ca i-ai strans caimacul si uiti ca te arde pielea si iti simti pleopele ca doua scrumiere in care soarele si-a stins mii de tigari.
incet, incet, am respirat aerul dens si cumva, intr-un mod absurd si minunat, am uitat de gri si m-am culcat pe verde si roz. am zburat cu gargaritele si am inotat cu rapanele si a fost usor.
zmeul rosu mi-a amintit ca sunt mereu lucruri pe care nu le fac pentru ca cred ca nu stiu cum se face. dar instinctul e mai puternic decat mintea, decat vinul rosu de casa, decat doua boabe incapatanate de nisip intre masele.
au fost doua zile lungi si o dimineata cu vant.
ma intorc, sa ma astepti ca si cand!


joi, 23 mai 2013

ceas





"Opreşte trecerea! 
Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire - şi totuşi, Te rog: 
Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea."

Lucian Blaga

marți, 14 mai 2013

I am not sad




“He awoke each morning with the desire to do right, to be a good and meaningful person, to be, as simple as it sounded and as impossible as it actually was, happy. And during the course of each day his heart would descend from his chest into his stomach. By early afternoon he was overcome by the feeling that nothing was right, or nothing was right for him, and by the desire to be alone. By evening he was fulfilled: alone in the magnitude of his grief, alone in his aimless guilt, alone even in his loneliness. I am not sad, he would repeat to himself over and over, I am not sad. As if he might one day convince himself. Or fool himself. Or convince others--the only thing worse than being sad is for others to know that you are sad. I am not sad. I am not sad. Because his life had unlimited potential for happiness, insofar as it was an empty white room. He would fall asleep with his heart at the foot of his bed, like some domesticated animal that was no part of him at all. And each morning he would wake with it again in the cupboard of his rib cage, having become a little heavier, a little weaker, but still pumping. And by the midafternoon he was again overcome with the desire to be somewhere else, someone else, someone else somewhere else. I am not sad.” 
― Jonathan Safran FoerEverything Is Illuminated

duminică, 5 mai 2013

zile acasa






imi place sa ma intorc acasa la ceva. la cineva.
imi place sa descui usa si sa vad o mutra. zambitoare. nezambitoare. mutra sa fie.
imi place sa imi arunc pantofii din zbor in timp ce povestesc ce am facut astazi.
imi place acasa.

acasa e rasul.
e plansul.
e starea intre ele doua, cand nu stii
daca sa spui
sau sa taci,
ca poate ar fi mai bine
sa taci,
dar parca ai spune,
ca altfel explodezi.

acasa e singurul loc in care ar trebui sa te poti intoarce de oriunde altundeva.



marți, 30 aprilie 2013

pantofii de lac negri cu fundita



trecutul te atrage ca o haina noua pe care ai mai imbracat-o candva in vis.
te ademeneste cu prajiturile copilariei in vitrine luxoase si prea inalte.
te pacaleste o data si inca o data ca poate invinge legile umane si supraumane si se poate repeta
acum,
in prezentul care nu iti convine si
mai tarziu,
in viitorul pe care ti-l doresti cumva.
trecutul pastilor copilariei nu ma lasa sa dorm.
ma urmareste cu pantofii de lac negru cu fundita care ma strangeau de cand i-am probat, dar nu am spus de frica sa nu ii pot cumpara.
cu hainele noi, calcate si asezate in forma umana pe spatarul fotoliului dintr-o camera rece.
cu ora atat de mica, dar atat de asteptata la care ne trezeam 3 infrigurati si trebuia sa infruntam racoarea si umezeala lui aprilie prier.
cu cauciucul imens care arde cu fum negru negru la rascruce si in jurul caruia adolescenti alcoolizati dansau si mancau seminte.
cu coada de oameni care ajungea pana in strada.
cu mirosul zambilelor si dorinta fierbinte de a primi un pachetel care sa aiba flori. flori multe si colorate. de ce nu ma lasati sa mai cersesc cu ochi mari si umezi pachetele cu flori la iesirea din biserica?
cu bratele care ma ridicau si mana care imi tinea prosopul sub barba.
cu gustul dulce-amarui al vinului din lingurita popii.
cu smocul de iarba proaspata cu pamant pe care ne stergeam picioarele inainte sa pasim in casa.
cu oul rosu ciocnit la 6 dimineata si micul dejun fripturicios si toate cele care urmeaza.
asa stie trecutul meu ca trebuie sa fie pastele.
asa isi imagineaza ca ar fi pentru toti oamenii care au fost vreodata fericiti ca mine.
sau cei care nu au fost,
dar care ar trebui sa incerce.
viitorul nu e decat un vis in ceata unui trecut si a prezentului pe care nu il traiesc niciodata astazi, ci intotdeauna maine. pentru ca maine pot idealiza ziua de ieri si imi pot imagina ca ieri am fost mai fericita decat oricand.
de atunci n-am mai purtat pantofi de lac niciodata.



joi, 25 aprilie 2013

one of those feelings


courtesy of mark knopfler.
thank you for playing my favorite song tonight!


marți, 23 aprilie 2013

missed calls


I was never really sad about
those
who forget calling me on certain days of the year, but about
those
who would have called first thing in the morning
... if only ...
they could.

duminică, 21 aprilie 2013

cu iz de liceu


CINE MOARE?

de PabloNeruda

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; 
cine nu se lasa ajutat

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine
abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; 
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras 
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea. 

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna 
ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. 

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida. 

Totul depinde de cum o traim... 

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare 
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul. 
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. 
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale. 
Daca va fi sa furi, fura o sarutare. 
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. 
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire. 
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

miercuri, 17 aprilie 2013

dedicare



oamenii care te dezamagesc. 
care iti dau doar ce vor ei si asteapta restul de la tine. 
cei care spun cuvinte si uita ca le-au spus vreodata. 
oamenii reci care stiu sa ucida 
uimirea 
si entuziasmul. 

ei sunt cei carora le dedicam viata noastra. 
zambetele noastre nu sunt pentru buni, 
pentru blanzi, 
pentru calzi. 
suferintele noastre nu sunt pentru cei care ne iubesc si ne arata asta, 
ci pentru cei care ne intorc spatele si nu ne vor orice am face si oricum am deveni. 
ne dedicam existenta celor care nu ne respecta, 
care nu stiu sa ne tina de mana 
si care se plictisesc de noi dupa ce trece valul. 
nu dam nimic bun din sufletul nostru celor care cred in noi.
nu le dam lor farama de energie care ne ramane dupa ziua grea. 
lor le dam un telefon pe zi si o critica aspra cand credem noi ca li se cuvine. 

sa se indrepte! 
sa fie cum ne place noua! 
sa fie cum trebuie, domne! 

pastram pentru raii, 
pentru egoistii, 
pentru lasii din viata noastra tot binele pe care sufletul nostru poata sa il incapa. 
si cand ne calca cu talpi de urias 
iar 
si iar, 
ne ridicam si o luam de la capat, vrand cu tot dinadinsul sa ne ducem la implinire misiunea. 
dedicam efortul de a fi mai buni, 
mai curajosi,
mai minunati, celor care nu stiu cum suntem noi. 
vrem sa le aratam ca se inseala, 
ca gresesc,
ca suntem oameni buni 
si curajosi 
si minunati si ca TREBUIE sa ne vrea langa ei. 
vrem sa le demonstram ca ii putem astepta 
oricat si oricum 
si ca oricat de mult rau ne-ar face, 
noi nu ne suparam.

iar in final realizam ca din viata raman 
numai povestile 
si ca povestea noastra e una despre 
ceilalti. 
si ne decidem ca am privit intotdeauna lumea dintr-un unghi gresit. 
ca am irosit 
magia. 
ca am cautat raspunsuri acolo unde nu erau nici macar intrebarile. 

e bine sa ne intrebam - 
e bine sa alegem - 
e bine sa stim. tu pentru cine plangi azi?


joi, 11 aprilie 2013

fara petale - facerea



http://www.youtube.com/watch?v=zrCvsjeicnM

marți, 9 aprilie 2013

nici macar putin




I hate the way you talk to me, 
and the way you cut your hair.

I hate the way you drive my car, 
I hate it when you stare. 

I hate your big dumb combat boots
and the way you read my mind. 

I hate you so much it makes me sick,
it even makes me rhyme. 

I hate the way you’re always right, 
I hate it when you lie. 

I hate it when you make me laugh,
even worse when you make me cry. 

I hate it when you’re not around, 
and the fact that you didn’t call. 

But mostly I hate the way I don’t hate you, 

not even close…

not even a little bit… 

not even at all. 

marți, 2 aprilie 2013

imbatraniri














azi m-am uitat la cele doua fire albe care mi-au crescut in crestet. unul il aveam de cativa ani, dar negam existenta lui ca o femeie usoara care isi neaga trecutul. al doilea a aparut fara sa stiu, ca un intrus, probabil noaptea, undeva intre ultima oara cand am plans pentru un baiat si prima oara cand am mers pe bicicleta prin Bucuresti.


joi, 28 martie 2013

the days that count

















day 1. I had a thought: what if I was blind? Could I have ever seen things clearly?


day 2. And I wondered: what if I was deaf? Could I have ever listened to my heart?


day 3. I looked back and asked myself: what if I couldn't  walk? Could I have ever followed my dreams?

day 4. And I stopped for a moment: what if I had no arms? Could I have ever given someone a hand?

all the other days. So I knew I had no excuse. I was ashamed. I looked down. I looked around. I talked to my mum. I walked home that day. I painted my nails red.


luni, 11 martie 2013

ignorance is bliss



Vei plânge mult ori vei zâmbi? 

Eu 
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii ca numa-n lacuri cu noroi pe fund cresc nuferi?"


mi-era cam dor de dragul de Blaga.

miercuri, 6 martie 2013

the wedding. the photographs. the one.


Excerpt from a very nice article on weddings:
`As I think back on the hundred-plus weddings I've photographed, I want to emphasize this:
Every wedding is perfect.
I love a good party.
I love a bride in the most elaborate, fancy, princess-y dress you've ever dreamed of.
I love custom chuppahs and embroidered aisle runners and matchy-matchy bridesmaids dresses.
I love to photograph flowers and shoes.
But you know why I REALLY do what I do?
To photograph your parents, who will hold hands and cry on the first row of the chapel. To photograph your sister dancing with that boy she will marry in three years. To photograph those kids who will grow up so, so quickly. To photograph your grandfather, who will pass away next spring. To photograph your first kiss as a married couple, your best friend busting out her signature dance moves, the flower girl asleep under a table, and maybe even your ex looking pretty wistful as he hugs you a little too long in the receiving line.
You already know: your cake will disappear in less than an hour, your flowers will wilt before the ceremony ends, and that uncomfortable tux will go back to the rental place in the morning. But those photos... they're gonna be there forever. You'll have them when your own kids are born, when you have the biggest fight ever with your partner and need to be reminded of how much you really love each other, when your parents pass away and you realize the last time you danced with them was at your wedding...
f you're planning your wedding right now, please just close the magazine. Log out of Pinterest. And look at the person you want to grow old with. Remind yourself of why you're doing this. And really CELEBRATE when that day comes. Don't stress about your shoes or your cake or your flowers. Don't stress about anything. When it's all over, you will be married, and surrounded by the people who know you and love you most in the whole wide world.
I promise: that is the Perfect Wedding.`

duminică, 3 martie 2013

I miss you!



we don`t only cry death. we cry loss. we cry change. we cry because we can`t find reasons or because we don`t want to find them. we cry at night or when mornings are the worst, when we`re alone or too many people tell us it`s gonna be fine. we cry the need to smile when we`re not able to. we cry people, thoughts, gestures, photographs, we cry animals, flowers, sun and rain. we cry when we need it the most, until the sun dries them tears off our face. we cry when we can`t hold the tears in anymore, when we need attention, when we stop for a second at the street corner to look at two kids playing catch and all our childhood comes flashing red flags at us. we cry when we really want to scream like crazy. when the world doesn`t stop for our troubles. when despite the odds, we get lucky. we cry the happiness we can`t foresee or believe we don`t deserve. we cry thinking of the last time we saw our grandparents, the last words they said to us, the time we made our mother cry cause we couldn`t just shut up. we cry when we miss the friends we thought will always be friends. when we look back and only see dust or regret. when we don`t recognize our dreams in a sea of little blue droplets of `maybe-s` and `what if-s` and `if only-s`.

but when all the others fade in the light of a new day and in the thin air of a new breath, we cry death, cause it`s the easiest.

I miss you!

marți, 19 februarie 2013

traseu

dimineata. mult prea devreme. printre ganduri se strecoara frica de alarma, care iti fura si cele din urma franturi de vise, ca pe niste capete de ata alba culese de pe palton. nu mai adormi, desi iti este somn si capu ti-e plin de tipetele de seara trecuta. dar frica de alarma si sunetul ei e ca vocea doctorului la nastere - impinge, impinge. dar tu nu vrei sa iesi din asternutul cald, e frig afara si oamenii scuipa pe strada si te imping in metrou daca ai un rucsac in spate. 

te ridici pana la urma numarand secundele pana ti se face frig si nu privesti inapoi, e prea riscant. timpul pana iesi din casa se comprima, dai drumul la stiri pentru ca vrei sa auzi vremea, dar nu auzi de fapt nimic. clipele trec si tu proiectezi ziua care abia incepe.

iesi pe usa. ai doua casti in urechi, lumea e mai buna cu pink floyd. oamenii sunt la fel pe strada ta, ai incetat sa ii mai privesti, desi esti curios cum functioneaza, ce gandesc, ce viata are fiecare, unde merg, de unde vin, ce frici nu-i lasa sa adoarma noaptea, ce bucurii ii fac sa planga, de ce s-au imbracat asa, de ce te privesc...

traseul e acelasi. scurt, friguros. dar astazi ceva e diferit. il privesti si el te priveste, dar el e altfel decat tine. nu ii pasa ce crezi sau daca crezi aceleasi lucruri ca si el. are privirea aia umila si modesta pe care nu o vezi decat foarte rar si care iti ramane agatata de retina ca un scaiete enervant. ti-ai dori sa fii si tu asa, caci stii cumva, nu esti sigur cum, ca el a gasit ceva. ceva ce tu inca mai cauti. ceva ce poate ti-ai pierdut deja speranta ca ai sa mai gasesti. el a reusit. esti sigur ca lui nu ii este greu sa se dea jos din pat dimineata.



miercuri, 13 februarie 2013

ce ramane?


camera unui batran. cu geamul mic, ascuns de o perdea de fildes si pervazul gol. inchizi ochii si vezi coji de portocala si felii de gutuie. patul mic, ca pentru un suflet simplu. cuvertura cu trandafiri mari, rosii si mirosul pernelor. undeva in cap mi s-a stins o lumina. vitrina plina de lucrurile pe care le-a primit si pe care le-a tinut mereu langa ea - sa le vada, sa le simta, sa le atinga, comori. o rama mica ce incadreaza diploma pentru cei mai buni bunici (inchid ochii si vad cum radea), un glob colorat din piata san pietro (inchid ochii si vad cum il scuturau degetele brazdate), cateva icoane, nisip de la mare, scoici vesele si o floare de plastic mov pe un soclu mic de portelan. daca mi-ar cadea din maini s-ar face bucati. degetele se plimba pe contururile de lemn vestejit al mobilei vechi cu cheite cu ciucuri verzi si rosii. pe drum intalnesc mileuri mici si aduna un strat pufos de praf gri. ca cerul asta. ca un fum de tigara. ca regretul. e camera unui batran. e mereu la fel, oricat de departe ti-ar merge sufletul, de fiecare data cand te intorci e acolo si e singurul lucru care mai tine in picioare universul tau. lumea ta cu bunici. lumea vesela ce stransese atatea amintiri si din care acum au ramas doua mogaldete de pamant cu flori pe ele si o vitrina de al carei geam ti-e teama sa te atingi, sa nu strici somnul amintirilor. 

vineri, 11 ianuarie 2013

Pam-pam!


M-am intors.
Mai tanara, mai efervescenta. Sau nu.
Dar important e ca m-am intors.
Mi s-a facut pofta si chef de scris, mai ales noaptea. Asta dupa ce draga mea Iulia mi-a dat ocazia sa scriu dupa mult timp si mi-a reaprins scanteia (sau ce mai ramasese din ea) de la 19 ani, cand am intrat la jurnalism. pfff..sa zicem :) Asa ca, bine v-am gasit inapoi.
This feels like the beginning of a beautiful re-friendship
Tema de gandire: de ce ma agat mereu de trecut ca o planta enervanta?
Timp de gandire: mi-e somn, nu mai rezist mult 
Bottom-line: nu am chef azi. nici macar de vama veche.

Noapte buna, va pup cu zgomote si entuziasm de revenitoare!