sunt un titirez de emotie care sapa prin podeaua de lemn
in timp ce se rasuceste continuu invingand legile fizicii.
nu e de mirare ca ametesc atat de repede.
cu fusta larga si alba, din dantela ivoire,
ma invartesc necontenit
si fac rugaciuni in gand
ca timpul sa fie bun cu mine
si sa-mi mai dea un ragaz de gandire,
de rasuflare,
de mirare
in fata atator lucruri bune si rele pe care le-am trait.
palaria din varful capului unui copil blond.
si cret.
cu ochii mari si gene bune.
cu maini grasute care se prind de boruri
si incearca sa indese suvitele care ii gadila orajii.
bate vantul.
papucii de lemn din picioarele unui polonez.
rigizi.
stramti.
niciodata comozi.
pasarile care nu se odihnesc niciodata din zbor.
merele care nu ajung sa se coaca niciodata pentru ca sunt furate.
desi nu sunt de aur.
lemnul nou de brad uscat cu mirosul lui crud.
pisica neagra cu ochii mirati care iti trece calea zilnic.
versurile pe care ti le amintesti atunci cand simti un anume miros.
toate detaliile pe care atunci cand le descoperi iti vine sa le intinzi mana, sa le imbratisezi, sa le saruti si sa le spui ca iti pare rau ai trecut pe langa ele fara sa le saluti de atatea ori. parca toata viata ta le-ai apreciat doar in statusurile de pe facebook ale prietenilor, in fragmente din carti, copiate pe o agenda ratacita, in vorbe celebre de oameni celebri care te sfatuiesc sa pretuiesti micile lucruri. dar parca niciodata nu le-ai cautat in tine.
in seara asta ma gandesc la detalii. si la rochia de dantela. o sa ma invartesc ca un titirez imbracata in ea.
