traseu

dimineata. mult prea devreme. printre ganduri se strecoara frica de alarma, care iti fura si cele din urma franturi de vise, ca pe niste capete de ata alba culese de pe palton. nu mai adormi, desi iti este somn si capu ti-e plin de tipetele de seara trecuta. dar frica de alarma si sunetul ei e ca vocea doctorului la nastere - impinge, impinge. dar tu nu vrei sa iesi din asternutul cald, e frig afara si oamenii scuipa pe strada si te imping in metrou daca ai un rucsac in spate. 

te ridici pana la urma numarand secundele pana ti se face frig si nu privesti inapoi, e prea riscant. timpul pana iesi din casa se comprima, dai drumul la stiri pentru ca vrei sa auzi vremea, dar nu auzi de fapt nimic. clipele trec si tu proiectezi ziua care abia incepe.

iesi pe usa. ai doua casti in urechi, lumea e mai buna cu pink floyd. oamenii sunt la fel pe strada ta, ai incetat sa ii mai privesti, desi esti curios cum functioneaza, ce gandesc, ce viata are fiecare, unde merg, de unde vin, ce frici nu-i lasa sa adoarma noaptea, ce bucurii ii fac sa planga, de ce s-au imbracat asa, de ce te privesc...

traseul e acelasi. scurt, friguros. dar astazi ceva e diferit. il privesti si el te priveste, dar el e altfel decat tine. nu ii pasa ce crezi sau daca crezi aceleasi lucruri ca si el. are privirea aia umila si modesta pe care nu o vezi decat foarte rar si care iti ramane agatata de retina ca un scaiete enervant. ti-ai dori sa fii si tu asa, caci stii cumva, nu esti sigur cum, ca el a gasit ceva. ceva ce tu inca mai cauti. ceva ce poate ti-ai pierdut deja speranta ca ai sa mai gasesti. el a reusit. esti sigur ca lui nu ii este greu sa se dea jos din pat dimineata.