si totusi nu e inca toamna.nu e inca vremea sa imi acopar sufletul cu ceva, mai poate sta nitel descoperit, poate racoarea si umiditatea o sa-l caleasca si-o sa-l mai invete cateva lucruri despre..orice.nu e inca toamna pentru ca totul e inca verde.nu ati observat?ma uit insistent in jur, la toti pomii, la toate tufisurile.frunza galbena care mi-a spus mie anul trecut ca vine toamna, intarzie.
si intarzii si eu sa ajung la serviciu, acasa, intarzii sa fac ceva ce-mi place de dragul unor bancnote, intarzii sa uit lucruri pe care ar fi trebuit sa le sufoc deja acoperindu-le cu altele noi.intarzii sa fumez dintr-un pachet pe care sta desenat un carucior gol, sa cumpar giaca aia, sa fac din nou scoala si sa-mi iau o data permisul, sa il iert o data definitiv pentru tot.intarzii sa am incredere.
nu numai frunzele galbene si toamna sunt in intarziere, ci si eu.
si pentru toate astea am adormit plangand asta-noapte si m-am trezit infrigurata de dimineatza.nicio putere din lume nu ma poate ajuta sa sar peste saptamana asta singuratica, sa fie luni 29 septembrie astazi.pot numai sa imi ingrop clipele in munca, in admiterea de master care ma asteapta miercuri, in masa incarcata de un an si jumatate de cand l-am pierdut sambata, in drumurile reci catre locuri calde.sa fac in asa fel incat sa treaca usor o saptamana grea.ultima din periculoasa luna septembrie..
Despre mine
- Luna
- Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic, să merg constant înapoi. Te-aş întâlni printre amintiri şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul, te-aş târî cu mine înapoi, să ne iubim tineri şi nevinovati, după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe, spre copilarie, ne-am juca inocenţi pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă, am dispărea într-un mit. Dar nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea, sunt condamnat să merg înainte şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic, cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
