make a fist!

o mica mutare in sahul ceresc a adus toamna repede si neasteptat. vara se zvarcoleste sub gheara de ceata a serii si plange in valurile din vama si sub copertine parasite din gradini. mai rade in unele zile, clocotind cateva ore bune aburi de soare, dar lupta e in zadar.a invins rosul aprins si mirosul de fum din diminetzile cu ploaie. e o era noua si dupa mult timp din locul unde sunt nu se mai vad umbre. tin de mana cativa oameni tristi si imi promit sa nu uit niciodata ziua de 1 septembrie 2010.
e vremea sa mergi pe strazile dintre universitate si romana cu esarfa bine infasurata dupa gat. sa te atraga o firma stralucitoare, dar sa intri tot in birtul micutz si sa bei un ceai cu obrajii mai fierbinti ca ceasca. grabeste-te, frunzele galbene nu asteapta sa-ti tarasti pasii si nici norii josi n-o sa se opreasca pentru privirea ta nepasatoare.
vremea fuge printre degete..strange pumnul!

shhhh....!..

ne nastem. oracaim. cineva ne sopteste un `shh` prelung si ne leagana sa ametim si sa inghitim lacrimile. facem primii pasi. ne agatam de fatza de masa din bucatarie si ne rasturnam totul in cap. tragem de sertare si apoi le inchidem uitand sa retragem degetele. oracaim din nou, de data asta reactia e mai mult decat un `shh`, e un `nu e voie` sau un `ia manutza, e caca, e foc..!`. deja a inceput spectacolul cuvintelor. lectiile pe care le primim atunci cand suntem micutzi sunt mult prea multe pentru a le putea reda aici. cert este ca au un singur punct comun si esential: nu e bine sa faci lucruri `rele`, pentru ca tot tie iti va fi rau.(!)
invatam asta (mai mult sau mai putin elaborat) in timp ce crestem. si cand ajungem oameni mari si responsabili invatam ca..am invatat degeaba. Ca e bine sa faci lucruri rele, egoiste, iresponsabile pentru ca in 5 minute o sa se vada rezultatul. o sa iti fie tie bine daca le faci altora rau. in schimb, cu lucrurile bune e mai mult de furca. dureaza ceva mai mult de 5 minute sa vezi cum `o fapta buna` da roade. trebuie rabdare si constanta. investitie mai mult decat serioasa pe care avem rareori maturitatea sa o facem. ne convine sa investim in placerea rapida si nedreapta de a ne urmari scopurile meschine. Si in drumul asta deloc complicat catre bani mai multi, un post mai bun, mai multa influenta, putere sau ce mai vreti voi sa includeti pe lista meschinariilor, uitam de oamenii care inca mai asculta `shashaitul` din copilarie. Calcam peste dorintele, stradania sau peste pur si simplu existenta celor care inca se mai simt trasi de ureche de parinti.
Nu intelegeti ca am facut doua coloane, am tras o linie intre ele si le-am denumit `oameni buni` si `oameni rai`, `oameni care au principii` si `lipsitii de orice scrupul`. Doar ca gandul ca o data cu intrarea in societate, in `umanitate` (pentru ca atunci cand venim pe lume suntem niste animalutze caudate care n-ar ajunge oameni decat traind printre oameni) , cum spuneam..gandul ca pe masura ce intram in umanitate, ne dezumanizam.. deviaza cursul firesc a logicii. Vanam de frica sa nu ajungem noi vanatul. Ajungem sa ne ghidam dupa deviza `mama ta sau mama mea!`, ne uitam in spate sa nu vina careva sa ne ia bucata de pamant pe care vrem sa calcam si sa picam in gol si-n saracie. Saracim sufleteste si nu exista o firma de catering spiritual care sa puna online meniuri maxi cu bonus `cum sa-ti vezi dracu de drumul ta si sa nu mai pui piedici altora`.
Ca o concluzie, nu e nimic nou sau socant ce am scris aici. Nici pentru mine, nici pentru cei care vor citi. Nu am avut revelatia nemuririi si a dilemei batzului de chibrit. Se intampla doar, ca de atatea alte ori, sa ai o zi mai lunga in care ai mai mult timp sa te uiti in jur cu atentie, sa judeci ca tot omu`, sa speri ca ceva din ce ai tu de gand sa faci o sa schimbe lucurile astea anapoda si sa-ti mai ramana timp si de blogareala pana la miezul noptii.
Atat am avut de spus. E tarziu...shhhh!..

happily never after

adu cu tine numai focul.gandeste-te numai la trunchiurile de copaci care au fost macelarite ca sa-ti fie cald.tine-ma in brate doar ca sa inlocuiesti caldura exterioara.spune-mi ceva la ureche, ceva care sa-mi schimbe viata, sau macar ziua asta stupida in care tot ce stiu e sa plang.am invatat azi, mai mult decat in oricare din zilele pe care le-am petrecut cu mine, ca nu numai moartea se plange.se plange viata, se plange pierderea, schimbarea.si uite care este singura cale de a ramane viu:atunci cand totul doare atat de tare incat nu poti respira, traiesti amintindu-ti ca intr-o zi, cumva, intr-un mod necrezut, n-o sa te mai simti asa.nu o sa mai doara atat de tare.
privesti inapoi la plaja pe care ai lasat urma pasilor tai si trebuie sa te intrebi:ai spus-o? `te iubesc.Nu vreau sa traiesc nicio clipa in plus fara tine.mi-ai schimbat viata.` Ai spus-o? Fa-ti un plan, stabileste-ti un scop, straduieste-te sa-l atingi, si din vreme in vreme fa o pauza si priveste in jurul tau;inspira tot, pentru ca asta e!maine poate nu va mai fi acolo.clipeste si o sa ratezi totul!
stiu ca viitorul e casa celor mai groaznice temeri si totodata a celor mai adanci sperante.e incert.dar un lucru e sigur atunci cand, pas cu pas, viitorul devine prezent: viitorul nu e niciodata asa cum mi l-am imaginat.si in tot drumul asta, ma maturizez? Am auzit ca e posibil sa te maturizezi, doar ca nu am cunoscut pe nimeni care sa fi reusit.cand se termina copilaria si nu-i mai avem pe parinti sa ne interzica una si alta, incepem sa incalcam regulile pe care singuri ni le-am impus.ne infuriem cand nu ne merge cum vrem.soptim secrete la ureche celor mai buni prieteni.cautam alinare acolo unde ne pricepem mai bine sa o gasim.si speram in ciuda oricarei urme de ratiune, in ciuda experientei pe care am capatat-o, ca niste copii, nu renuntam niciodata sa speram.oricat de mult crestem in inaltime, oricat de mult imbatranim, ne impiedicam intr-una, ne punem mereu intrebari si suntem mereu mult prea tineri.
Si nu vreau sa deschid ochii si sa imi dau seama ca sunt intr-un castel, nu vreau sa fiu happily ever after- vreau sa fiu just happy right now.si nu pot.the scary part is i don`t know how to exist in a world where u don`t.asa ca ma balacesc intr-in ocean de negare si-mi spun ca realitatea e mult mai interesanta decat traitul fericiti pana la adanci batranetze.

Manuela de la 33G

Draga Mos Nicolae, Draga Mos Craciun,

Anul asta am o singura scrisoare pentru amandoi.Poate pentru ca nu mai am timp sa scriu doua, poate pentru ca nu mai ajung acasa, unde stiti voi ca trebuie sa duceti cadourile, poate pentru ca e cel mai greu an de pana acum si am nevoie de amandoi ca sa fie..merry.
Sa ninga frumos doua zile si doua nopti, sa se ingroape bucurestiul infect de alb si rece, sa nu se mai miste nicio masina din locul in care a prins-o zapada, sa miroasa a portocale si a brad.Sa gateasca mama si bunica multa mancare,sa jucam table si sa bem vin fiert cu scortisoara, sa sune marius, sa zambeasca teo, sa vorbesc cu andrei.Si in the end, sa am pe masa doua bilete catre departe, sa imi fac planuri, sa vina printzu charming sa ma tina in brate, sa port un pulover al lui, sa ma pupe pe frunte si sa-mi spuna 'uite, lumina se joaca pe fatza ta!'.

Si mai important decat orice, sa nu ma uitati si sa nu va pierdeti increderea in mine, pentru ca eu nu am incetat niciodata sa cred in voi!
Cu drag,
Manuela de la 33G

dovada n-am, dar imi aduc aminte..

ma aplec peste balustrada fara sa-mi fie teama de caderea libera.sunt foarte sigura ca am ochii inchisi, dar simt fiecare fir de praf cum imi loveste retina.ma aplec tot mai mult si constientizez cu fiecare clipa momentul caderii.imi lipseste un impuls, un pas, o mana stanga intinsa mai mult catre palcul de nori liliachii.ma desprind.o raza de soare mi se stinge in coltzul ochiului drept ca o tigara zdrobita de marginea scrumierei.cu mainile stranse langa corp incerc sa-mi inclin corpul cat mai tare spre dreapta.bataile inimii cantaresc prea mult pe stanga si strica echilibrul fragil al aripilor abia crescute.mi-e frica de cadere abia acum.acum cand e prea tarziu sa ma intorc, sa cred ca e totul numai unul din visele mele cu zbor si cer senin.si totusi atat de repede.n-am avut vreme sa deschid ochii si sa privesc totul de sus, sa ating cerul cu fruntea si luna cu varful degetelor ca in basmele bunicii, sa inteleg sentimentul de libertate despre care imi vorbeau cei care sarisera inaintea mea.e vantul prea puternic.abia respir si am picioarele intepenite.stiu sigur ca o sa cad.privesc in jos, spre pamantul negru si lacom si cobor din ce in ce mai repede.as vrea sa tip, dar am dintii si buzele inclestate intr-un zambet fals si rece.3 secunde lungi de spaima curata si amintiri trecand in viteza, figuri de oameni cunoscuti, rasete, culori..ma ridic usor.nu simt niciun strop de durere. am mainile fierbinti.pe langa buze se scurge un sir rosu de sange in jos pe gat, pe brate..incep sa tremur si in fiecare muschi al corpului ce mai devreme zbura se instaleaza durerea.

legendele toamnei

astazi stiu ca toamna asta n-o sa se sfarseasca niciodata.astazi cerul e cel mai gri si nicio frunza nu se clinteshte.nu adie niciun suflu, copacii de la fereastra mea sunt inmarmuritzi.pentru cateva clipe lungi, cat am privit afara pe fereastra, s-a oprit si timpul meu.s-a oprit tot.ceasul, pasii, spaimele, s-au oprit si lacrimile neplanse.un tablou infricosator al ceremoniei de inmormantare a culorilor si aromelor.valuri caldutze si verzi, mirosul pielii sarate, trandafirii galbeni de pe alee.. nu mai e nimic.nimic decat miros de vant rece si ticaitul nervos al ceasului, disperat sa-mi aduca aminte ca timpul curge la fel de repede..so, wake me up when this fall ends..

it was the best of times..

un caiet de amintiri.pierdut intr-o mansarda deloc prafuita, printre foi, foitze si foicele toate marca XII K Bratianu(+filologie).o coperta albastra cu ochi galbeni si doi porumbei care se imbratisaza fericiti intr-o decapotabila deloc moderna.cred ca abia ce s-au casatorit(not concludent).intre paginile pe care nu le-am mai atins de mai bine de 4 ani, ascunse ca intr-o veritabila cutie a pandorei, figuri de oameni aproape uitate, de oameni care inca mai dorm langa mine noaptea, oameni carora le duc dorul pentru ca s-au schimbat atat de mult incat nu mai recunosc nimic din ce era.oameni carora nu le-am dus lipsa nici un pic, autografe din perioada "fotbalistica" a vietii mele(hai sa nu radem prea mult), codul morse cu care i-am pacalit pe colegii de generala cel putin un an de zile, poza cu tudor chirila pe care inca il iubesc de nu mai pot(:P), quote-uri din filme atat de proaste ca mi-e rusine cu gusturile mele si niste skilluri jurnalistice cel putin indoielnice(shame on me, for that matter).
digging deeper yet, gasesc si lucruri care nu s-au schimbat.ochii mari atat de mediatizati, rasfatzul intens si tupeul nemaipomenit de a fi shefa clasei timp de 4 ani in casa ororilor.tebuie sa dau un citat aici musai:"Dar tu, fiinta superioara, ai spus:DA, domnule, eu vreau sa fiu reprezentanta acestei gloate de bovine pentru ca eu spre deosebire de ei am clopotele la gat, insemnul liderului."(Tasha).
ca tot veni vorba de superioritate, nu-mi pot aminti cum de am ajuns sa fiu caracterizata asa(oare asa m-am laudat eu tuturor?:P).here`s another quote:"Imi pareai o fata(...)pe care o framanta eterna intrebare:ce cauta o fiinta superioara ca mine intr-un loc(parca rupt din filmele lui Spielberg), ca asta?!"(Rev)
si pentru ca sunt sigura ca toate citatele mele si detaliile extra nu o sa va para vreunuia familiare, hence not that funny for you guys as it is for me, i will stop right here.
just one thing.din atatea promisiuni, atatea urari, sute de mii de complimente si planuri de nunta(ete na, eram o gasculitza de liceu, ce vreti?!), atatea locuri in care am fost vesela alaturi de oamenii astia acum aproape necunoscuti, unul singur mi-a ramas in minte si o data ce l-am recitit am stiut ca nu l-am uitat niciodata cu adevarat:"You can be an austronaut, you can be a president, you can be anything you want to be, but first, be a woman!".Slightly silly, but filled with memories..and for THIS matter, i can see now that .."it was the best of times.."..if only somebody had told me..:(