Iti mai amintesti?cat timp te-am asteptat in seara aia, mii de frunze uscate au fosnit si au murit sub talpile mele.am mers cativa kilometri intre cei doi pomi scunzi si infrigurati.am stat pe o buturuga si am scris de sute de ori cu manusile in maini o singura propozitie formata din complement direct exprimat prin pronume si predicat verbal.era toamna.
mi-e dor de parc.de culori si maini ascunse adanc in buzunare.mi-e dor de nasul inghetat in aerul taios, de roshul obrazului, de varfurile veshtede ale ramurilor.mi-e dor de apa neclintita a lacului, pe care plutesc frunze amortite de timp.
Daca ai fi, as cutreiera cu tine strazile seara, mi-as ascunde fruntea in umarul tau si ti-as povesti tot ce am mai facut.am juca jocul ala al nostru, cand trebuie sa spui tot ce-ti trece prin minte timp de 2 minute neintrerupt si am rade unul de altul.te-as arata cu degetul in mijlocul strazii si as striga „m-ai innebunit cu niste manele” ca sa se intoarca lumea sa se uite ciudat.am gasi un loc fara obstacole ca sa ne prindem mainile si sa ne invartim pana ametim si cadem printre buruieni.te-as ruga sa-mi spui un banc cu veveritze, te-as intreba daca iti plac unghiile mele si ti-as smulge firul ala rebel care iti creste mereu in mjlocul fruntii.tu te-ai enerva teribil si ai scutura din cap, mi-ai da drumul la mana si mi-ai zice ca sunt cam proasta.as face figura aia de om jignit si suferind, dar numai o clipa, pentru ca apoi am pufni in ras amandoi si ne-am aminti ca toamna e atat de frumoasa.
mi-ar placea sa ramanem in parc pana se aude claxonul primului tramvai si iarba se umple de boabe de roua.fiecare pas ar purta cu el cantecul vechi..”mai stii tu, Marie, ca roua e vie?ca-n zori face oua si ies pui de roua?..ca ies pui de pui ce umbla hai-hui”…si la ultimul cuvant te-ai opri din mers, nu te-ai putea abtine sa ma asiguri ca “niciodata, iubito, n-o sa umblu hai-hui, in palma mereu imi vei sta ca un cui…rastignit in aceasta ravnita dulceatza ce tzine o viatza…”
dimineatza nu ne-ar fura visele, ci numai somnul.am merge in continuare neobositi printre cladirile de pe victoriei, mici si frigurosi, am manca fiecare cate 4 covrigei cu putina sare si n-am vorbi deloc tot drumul pana la metroul de la izvor.
si ne-am desparti la fel de fericiti..si sub pamant e toamna frumoasa..
Despre mine
- Luna
- Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic, să merg constant înapoi. Te-aş întâlni printre amintiri şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul, te-aş târî cu mine înapoi, să ne iubim tineri şi nevinovati, după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe, spre copilarie, ne-am juca inocenţi pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă, am dispărea într-un mit. Dar nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea, sunt condamnat să merg înainte şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic, cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
