am visat in culori aprinse ca sunt fericita.am visat in culori aprinse ca nebunia poate sa rupa echilibrul fragil al amintirilor.te-am mai visat pe tine, cea mai aprinsa dintre culori, curgand intre mine si tot ce ating, electrizand tot ce cuprind cu mainile, rasucind tot ce prind si cred ca nu-mi mai poate scapa din priviri.te-ai uitat la mine cu privirea aia de culoare aprinsa, ai ras haotic si sacadat ca un diavol al roshului, apoi te-ai oprit asupra unui punct fix ce parea sa apartina obrazului meu stag.si ai tacut o vreme, ca un alb imaculat sau ca un negru neguros.nu stiam care dintre ele, erai impasibil si puterea mea de a percepe caldura sau frigul tau de culoare puternica se lovea de aerul pe care il expirai si se intorcea ingrozita inapoi.imi spunea cat de tare frige.probabil ai in tine un foc violet de soare apus.am strans ochii apasand gri pleoapa de pleoapa, am alungat bura de ceatza de un portocaliu stingher si te-am chemat din nou.erai cu spatele, un verde crud fugar, de iarba noua care vrea sa creasca inapoi in pamant, caci ii lipseste galbenul soarelui si albastrul cerului.am alergat dupa verde, atat de mult..ochii imi erau de bleu sters, buzele de roz crapat, fruntea de pamantiu.atat am alergat incat verdele n-a mai fost crud cand am reusit sa ma apropii, era vechi, cu luciri de negru.si tot cu spatele.am respirat aerul pe care il lasasei in urma, avea gust de culori aprinse si amestecate.si te-am batut pe umar.si te-ai intors, tu cea mai frumoasa dintre culorile pamantului.am tipat la tine..."ia-ma in brate!nu pot trai fara tine!".
si atunci..abia atunci m-ai recunoscut.cum n-ai putut sa recunosti ploaia din strigatele mele, nu-mi pot explica.ai stralucit aprins, mai aprins ca niciodata si ai intins spre mine mainile tale de bronz straveziu spre mine.m-ai cuprins roshu aprins.
m-am topit in tine si am curs in randuri fierbinti pe obrajii tai.
Despre mine
- Luna
- Ce bine ar fi fost să fiu un rac autentic, să merg constant înapoi. Te-aş întâlni printre amintiri şi după ce te-aş găsi nu ţi-aş mai da drumul, te-aş târî cu mine înapoi, să ne iubim tineri şi nevinovati, după care, mereu înapoi, te-aş târî mai departe, spre copilarie, ne-am juca inocenţi pâna ce, obosiţi de joc şi de inocenţă, am dispărea într-un mit. Dar nu sunt un rac autentic, în zadar mă tot laud cu zodia mea, sunt condamnat să merg înainte şi tot ce pot e să târăsc între cleştii mei de rac toată memoria mea, fără să cedez nimic, nimic, nimic, cu riscul ca povara ei uriaşă să mă ucidă într-o zi.
