o rugaciune

unii spun ca e nevoie sa ajungi in genunchi la propriu ca sa te poti ruga..ca abia atunci cand ai ochii acoperiti de pamant il poti vedea pe Dumnezeu..ca in fiecare om de stiinta care si-a inchinat viata calculelor matematice e un om care se inchina la o icoana..si unii dintre ei spun adevarat.
cand eram eu copil, bunica m-a invatat cum sa tin degetele si mi-a dus mana cu mainile ei crapate in semnul crucii..la funte, la burtica, pe umarul drept, pe umarul stang, amin.ea m-a invatat ca inainte sa ma culc seara, sa fac acelasi semn pe perna ca sa nu visez urat, m-a invatat sa spun o rugaciune in fiecare seara, inainte sa plec la un drum, dupa ce mananc si atunci cand ma simt slaba si am nevoie de nitica putere.putin cate putin, mi-am pierdut obiceiurile astea.poate numai crucea pe care o fac cand trec prin dreptul unei biserici a mai ramas si cand porneste mama masina sa mergem "pa".si-mi pare rau ca le-am uitat, ca le-am ignorat, ca le-am pierdut pe drumul asta stupid catre ..maturitate?
nu cred in religie, preotii sunt in general persoane care nu-mi plac si biserica n-a insemnat niciodata un loc foarte spiritual pentru mine.ma scarbeste gandul ca un preot molesteaza fizic un copil, ca pentru a le fi "iertate" pacatele, catolicii nu fac altceva decat sa le scrie pe un biletel si sa puna niste bani langa.nu tin post, pentru ca cred cu convingere ca e mai important ce scoti pe gura decat ce bagi in stomac.dar, peste toate "necredintele" mele moderne, ramane credinta mea veche.in Doamne-Doamne, care e bun si bland si ne iarta pe noi, pacatosii pentru ca noi sa putem merge mai departe.si in momentele astea rele, in care nu poti dormi nopti intregi si totul merge cu totul pe dos decat ar trebui, am nevoie de micile lucruri pe care le-am invatat cand eram un ghindoc nestiutor.
ma trezesc intr-o dimineatza dintr-un cosmar oribil, cobor scarile si o gasesc pe bunica la bucatarie, facand un ceai de tei.e mult prea devreme pentru obiceiurile mele asa ca se sperie si ma intreaba ce e cu mine.."am visat asa de urat!".."pai, mamaie, nu te-am invatat eu sa faci crucea pe perna?ia sa faci asa si sa vezi ca nu mai visezi urat niciodata".imi dau lacrimile, e atat de curat ce spune ea si ma uit la chipul plin de riduri si i-as cere iertare pentru necredinta mea, i-as cere iertare ca nu am ascultat-o.dar ea stie deja, stie ca mi-e greu, ca nu imi gasesc un serviciu, ca nu pot sa invat ineptiile pe care mi le predau profii de la master ca sa iau examenele, ca nu am bani de tigari si i le iau pe-ale mamei.stie pentru ca in fiecare rid de pe fatza ei e o lectie traita si invatata bine de tot.stie ca-mi pare rau ca mi-am taiat parul pentru a schimba ceva ce nu poate fi schimbat.nu asa.dar ii place cum imi sta si ma saruta pe frunte si ma mangaie si micile lucruri in care m-a invatat sa cred, incep sa straluceasca din nou si sa revina la viata in mine.si am nevoie sa cred in ceva necunoscut, nevazut, ne-simtit, pentru ca toate celelate lucruri in care am crezut si care erau mai reale si mai palpabile decat orice, s-au naruit.
singurul lucru pe care nu l-am invatat inca de la nimeni, nici macar de la mine insami, e sa iert.nu de dragul omului pe care il iert, ci de dragul meu, de dragul eliberarii cu un rasuflat usor al unei poveri pe care e inutil s-o duc pe umeri.
e simplu pentru mine.pur si simplu nu pot sa inteleg de ce am primit o palma cand deja intorsesem si celalt obraz..

efectul de fluture

ma uit in jur.adulmec cu ochii fierbintzi de o usturime sacaitoare un chip cunoscut.nimic.nimeni.e tarziu in noapte si ma ustura buzele crapate de vantul zapezii si ma ustura palmele netinute in alte palme.si mi-e ciuda!
ceva e gresit, o eroare de necorectat s-a strecurat undeva.caut, caut, apas obsesiv butonul de rewind in catarea raspunsului, a acelui lucru care mi-a scapat si din cauza caruia am ajuns in locul asta.pe scaun in fata laptopului, cu bradul inca luminat langa mine..dar singura.mi-am imaginat altfel weekendul asta, mi-am facut alt scenariu in my square-head, mi-am imaginat alta reactia omului care te iubeste, mi-am imaginat altele certurile, altele cuvintele, alte lacrimile de care sunt mult prea satula.poate ca e adevarat, poate secretul fericirii este sa iei toate lucrurile asa cum sunt si sa incetezi sa te mai astepti sa arate asa cum ti-ai imaginat tu ca o sa arate.
am ceva greu care-mi apasa pieptul.si oftez.imi pare rau ca nu te pot iubi asa cum ai tu nevoie sa fii iubit.sau poate tu nu ma poti iubi asa cum am eu nevoie sa fiu iubita.regret ca am incercat atata vreme sa te schimb, fara sa imi dau seama ca o persoana fortzata sa se schimbe, e inevitabil nefericita.imi pare rau pentru crizele de gelozie din care tu nu intelegi niciodata nimic.imi pare rau ca nu cred ca ma iubesti.regret ca un lucru atat de mic, cat aripile unui fluture, poate sa produca asemenea dezastre.si regret ca poate o sa citesti asta si o sa te consideri nedreptatzit.
nu mai sunt cuvinte.le-am spus pe toate de atatea ori.nu pot vorbi pentru ca nu as avea ce sa spun si vocea m-ar trada si ea.nu pot sa fac nimic.decat sa stau, sa astept o zi in care ochii sa nu ma mai usture asa de tare si aerul sa-mi fie de ajuns.
of, daca ai sti cat doare..

antologie

22 decembrie 2008.ziua cand s-au implinit 19 ani de la marea revolutie, ziua in care iliescu a fost porcit si batut cu oua(pacat ca nu erau de plumb) in plina strada, in care m-am trezit la ora 7 dupa mult, mult timp:P o zi care preceda ziua de 23, numarul magic de pe biletzelul de cadou, numarul blestemat din filmul de maraton.un cumul care face 5, de pentagrama si versatilitate.o zi inceputa intr-un fel pe care nu-l credeam posibil..3 ore cu fete manjite pe cap de vopsele si alte 3 in biroul obscur cu hol intunecat.o scurta vizita "acasa" si drumul friguros spre oras.
am infruntat frigul la bratul a doi cavaleri (not!:P) care din nou mi-au amintit de noptile la rio.lu cosma nu i-a placut cuba si jentzile pe post de mese.garden full si destinatia finala- guiness.chelneritza blondutza si zambareatza ne-a servit 1 pahar si 3 paie:P, so to say it "antologically".o pizza- 3 tacamuri, 2 papanasi- 3 tacamuri, o sticla de vin galbior- 3 pahare.si povesti de antolgie.covrig si-a luat mobil, mau` cu intrebarile lui "mortale", plus comentariul la adresa ciocolatei albe din pahar.."parca e zer(resp."zar").rasul cu gura plina si obrajii crispati intr-o grimasa continua.pisi mic si rau si..gigi "limbutza".jimul stie intotdeauna ce sa zica sa destinda atmosfera..de pe strada:P
caldura din autobuz si din nou dlungul drum spre casa.
si discutia dezamagita la telefon.antologic din nou glasul obosit si constiinta mult prea treaza.mi-e dor sa iti simt pielea calda prin somn, mi-e dor sa ma trezesc langa tine, mi-e dor sa stam o zi in pat si sa ne uitam la filme, mi-e dor sa stam in cada si sa vorbim cele mai serioase lucruri, mi-e dor sa ma gadili si eu sa mor de ras, mi-e dor sa astept sa-ti termini "marele joc"..dar nu pot sa-ti zic asta asa cum as vrea, pentru ca nu vorbim atat cat mi-as dori eu.si nu-mi pot opri gandul ca sunt inca atatea lucruri pe care le-am putea vorbi, inca atatea lucruri pe care le-am afla unul despre altul..daca am vorbi vrute si nevrute, printre care intotdeauna se strecoara si lucruri foarte serioase.trissst pentru ca tu crezi ca nu putem vorbi ca si cum am fi impreuna de cateva zile.si trissst ca in asternuturi am explorat fiecare particica a doua trupuri calde si am descoperit mereu cate ceva nou si incitant..dar cum ramane cu explorarea sufletului?cu grija si dorinta arzatoare de a afla toate particelele a doua suflete, de a intelege cele mai ascunse neintelesuri, de a afla care sunt micile detalii care dau sufletul de gol si care nu pot fi ascunse..
o zi de 22 sfarsita cu un dush abraziv, care trebuie sa spele toate pacatele si un somn inceput la 00.30, antologic din nou..
azi e 23..

despre adevar

dragostea.ce cuvant stingher si secat de sensuri.cata sterilitate in 9 litere rotunde.cata minciuna, cate scorneli, intrigi, razboaie, foamete, nepasare, cate lacrimi si sinucideri nu a provocat cuvantul asta ingrat.dar oare dragostea e cea care provoaca atatea rele?e ea cea care face atatia oameni sa sufere si intuneca atatea minti?nu cred.nu vreau sa cred.
si nu sunt nici idealista.nu vreau print, cal alb, trasuri si porumbei care zboara de la balcon.nu vreau rokie alba cu trena si diadema de printesa, nu-mi plac florile roz si torturile cu doi indragostiti de zahar ars in varf.dar vreau dragoste.dragoste din cea pe care o cred eu dragoste, care nu aduce niciun prinos si nicio durere.in afara de cele care aduc impacarea cea mai dulce si somnul cel mai odihnitor.
sa iubesti pe cineva nu iseamna sa ii aduci flori si bomboane de ciocolata, sa ii faci cafeaua de dimineatza si masaj cand il doare in gat.si nici macar sa spui de 10 ori pe zi "te iubesc".dragostea AIA e mai mult decat orice, e respect, e credinta si e speranta, si abia apoi trandafiri rosii si jucarii de plus.ca sa rezum:"Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. "(Pavel, Epistola 1 catre Corinteni, versetul 13)

ochii

adormita.televizor si cearsafuri fosnitoare.am coborat in varful picioarelor scara luminata de beculetze colorate.o muzica abia auzita m-a facut sa calc in ritmul schimbarii culorilor.in camera mare, bradul deja impodobit lumina un sigur cerc scris cu creta sfintita.la capatul scarii am simtit ca daca m-as uita pe fereasta,l-as vedea pe mos craciun alergand pe dupa pomi sa nu-l surprind.si parca si parketul de sub semineu era prafuit cu cenusa de stele.mi-am luat punga cu jeleuri si am stat 40 de minute intregi in linistea unei camere care pentru prima oara a insemnat ceva.o noapte de iarna, chiar si fara zapada, cu ceatza groasa in porti si miros de dovleac copt.
cu somnul inca pe gene, mi-am potrivit cizmele in picioare si parul dupa urechea staga si am plecat catre oras.departe, pentru prima data, tare departe.bradutzi, patinoarul ala nou si supra-aglomerat, baltile si vechea mea problema cu vazul.din nou cuba.discutii incurabil de "geniale" cu jim pim si prea multa lamaie intr-un mojito trist, fara frunze.
trezita defitiniv de frigul care mi-a tinut bratul drept captiv in hanoracul rosu al jimului, am trecut de cativa brazi galagiosi si doua strazi pe care le-as strabate si daca as avea alzheimer si am poposit in..hash.fara..verde natural de asta data, ca jimul nu iese cu el din cas, cica:P..la o masa indepartata (ca sa nu zic langa wc:P), pe doua bancutze de lemn, baietii!..stupoare.ma mai uit o data!da, sunt baietii, ce mi se pare asa ciudat.aa,dar da, nu e nicio fata!..ma rog, jim pim a facut comentariile de rigoare cu prizoneratul sub papuc si cateva vorbe de duh.suficient.eram numai noi.eu si baietii cu care am cutreierat nisipul descultza, cu care am jucat fotbal in zapada, cu care am baut bere din aceeasi sticla, cu care am jucat biliard la marcela, cu care..mult prea multe si unele din ele sfinte si de neatins prin vorbe.
bere,martini, cola, aproape un pachet de tigari criminale si privirea aia plina de amintiri care nu mai trezesc decat..amintiri.am plecat.50 de mii cu rest 10:P stim noi..si toti 5 in masina care nu era porche-ul ala demential.pulverul roz a cazut din nou.."ma iei si pe mine la bucuresti?..tre sa dau jos si bluza?" si rasul sanatos cu obrajii inca reci.mi-era atat de dor...
cu un pasager pierdut, am mers prin padure, rataciti si incurcati de semnul de interzis si apoi in casa mea noua.trei pe-o canapea (jimul desigur langa mada) si povesti cu dacii si mamaliga.
..............................................................................
din nou nu mi-e somn.dar de data asta nu mai pot incaltza cizmele.maine plec din nou si tot ce ramane e o singura privire.

gara de nord si prezervativele

imi place dimineatza in gara de nord.cu o cafea cu lapte de la mac, bauta cu manusile in maini, cu miscari lente si strigate care te sperie si te oblig sa-ti misti brusc capul greu de oboseala.cu struguri si papuci in geanta.cu un bilet bleu in buzunarul de la piept si un tren care o sa vina in 7 minute.oameni putini, mai mult din cei care matura peroanele pline de mucuri de tigara si ambalaje de ciocolata.aer rece intrand pe usile deschise.o carte veche pe genunchi iti promite un drum mai scurt.dimineatza la metrou, cu rucsacul plin de nimicuri pentru un singur uikend, cu un tren pe care scrie brasov si cativa baieti pe care tot tu trebuie sa ii astepti in gara, desi la telefon a sunat ceva in genul "te asteptam langa chioscul de ziare".

nu imi place sa sufar fara sa am vreo vina.nu imi place sa gasesc totusi ca am si eu o vina.nu imi plac examinarile jenante si dureroase.nu imi place sa fiu supusa unor cazne pentru ca altii au fost suficient de nepasatori, ignoranti si inconstienti sa le provoace.nu imi plac numerele de telefon la care mi se raspunde "buna ziua..clinica..x".nu imi plac oamenii care cred ca daca o fata/un baiat e curat, s imbraca bine si se aranjeaza, "omit" sa-si puna prezervativul.si daca vreodata, cumva, intr-un mod ciudat o sa aflu cine e fiinta omeneasca din vina careia am trecut prin "bullshit"(or...manshit, as iulia put it), o sa fie foarte neplacut.pentru parul, coloana vertebrala si moralul individei.fucking diseased whore!

la metrou toamna e la fel de frumoasa

Iti mai amintesti?cat timp te-am asteptat in seara aia, mii de frunze uscate au fosnit si au murit sub talpile mele.am mers cativa kilometri intre cei doi pomi scunzi si infrigurati.am stat pe o buturuga si am scris de sute de ori cu manusile in maini o singura propozitie formata din complement direct exprimat prin pronume si predicat verbal.era toamna.
mi-e dor de parc.de culori si maini ascunse adanc in buzunare.mi-e dor de nasul inghetat in aerul taios, de roshul obrazului, de varfurile veshtede ale ramurilor.mi-e dor de apa neclintita a lacului, pe care plutesc frunze amortite de timp.
Daca ai fi, as cutreiera cu tine strazile seara, mi-as ascunde fruntea in umarul tau si ti-as povesti tot ce am mai facut.am juca jocul ala al nostru, cand trebuie sa spui tot ce-ti trece prin minte timp de 2 minute neintrerupt si am rade unul de altul.te-as arata cu degetul in mijlocul strazii si as striga „m-ai innebunit cu niste manele” ca sa se intoarca lumea sa se uite ciudat.am gasi un loc fara obstacole ca sa ne prindem mainile si sa ne invartim pana ametim si cadem printre buruieni.te-as ruga sa-mi spui un banc cu veveritze, te-as intreba daca iti plac unghiile mele si ti-as smulge firul ala rebel care iti creste mereu in mjlocul fruntii.tu te-ai enerva teribil si ai scutura din cap, mi-ai da drumul la mana si mi-ai zice ca sunt cam proasta.as face figura aia de om jignit si suferind, dar numai o clipa, pentru ca apoi am pufni in ras amandoi si ne-am aminti ca toamna e atat de frumoasa.
mi-ar placea sa ramanem in parc pana se aude claxonul primului tramvai si iarba se umple de boabe de roua.fiecare pas ar purta cu el cantecul vechi..”mai stii tu, Marie, ca roua e vie?ca-n zori face oua si ies pui de roua?..ca ies pui de pui ce umbla hai-hui”…si la ultimul cuvant te-ai opri din mers, nu te-ai putea abtine sa ma asiguri ca “niciodata, iubito, n-o sa umblu hai-hui, in palma mereu imi vei sta ca un cui…rastignit in aceasta ravnita dulceatza ce tzine o viatza…”
dimineatza nu ne-ar fura visele, ci numai somnul.am merge in continuare neobositi printre cladirile de pe victoriei, mici si frigurosi, am manca fiecare cate 4 covrigei cu putina sare si n-am vorbi deloc tot drumul pana la metroul de la izvor.
si ne-am desparti la fel de fericiti..si sub pamant e toamna frumoasa..